Primul "te urăsc", rostit la trei ani

392
Primul
Copilul își exprimă sentimentele încă de mic. Primul "te iubesc" umple inima părinților de bucurie. Există însă momente când micuțul, supărat, le spune părinților că îi urăște. Cuvintele care par dure venind din partea copilului nu trebuie să sperie, iar părinții trebuie să le înțeleagă motivațiile și să încerce să le explice micuțului.
De obicei, primul "te urăsc" apare în jurul vârstei de trei ani, când copilul nu poate manifesta sentimentele decât pe rând. Este fericit sau este supărat. De asemenea, nu știe cauzele sentimentelor, dar când este fericit, spune părinților că îi iubește, iar când este supărat va spune că mama și tata sunt vinovați și le va spune că îi urăște. Nu trebuie ignorat nici faptul că micuțul are un vocabular redus la trei ani. Copilul va reproduce ceea ce aude la părinții lui, care au rostit, cu siguranță, la un moment dat, "urăsc să mă trezesc dimineață".
Nu vă supărați, ci încercați să-i explicați micuțului sentimentele. Pentru început, este suficient să-i denumiți starea de spirit pe care o observați la el. "Văd că astăzi este vesel și fericit", ar putea să fie replica voastră. Vorbind de "azi" și "mâine", de diverse tipuri de emoții, copilul va învăța că acestea se pot succeda și că poate fi supărat pe cineva, dar și că poate continua să-l iubească.
Apoi, este bine să identificați împreună cu el ceea ce anume l-a supărat. Uneori, părinții chiar sunt motivul supărării lor. Important este ca micuțul să aibă încredere să vorbească despre sentimentele lui, chiar dacă nu sunt plăcute pentru părinți.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 25 Iulie 2009
Stire din Diverse : blitz
Pagina a fost generata in 2.9435 secunde