Revoluția l-a prins la Timișoara

Emil Enoiu, din Valu lui Traian, disident comunist și revoluționar din prima linie, nu acceptă răstălmăcirea adevărului istoric despre Revoluția din 89 și speră ca toți "călăii să-și justifice «patriotismul» în fața victimelor sau a urmașilor acestora".

Ani de zile, bărbatul a visat la ziua în care suferințele și lipsurile românilor vor lua sfârșit, la clipa în care libertatea va fi … palpabilă, în adâncul sufletului său anticipând că, într-o bună zi, peste regimul comunist va cădea cortina.

Mai mult, bărbatul este "Luptător pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 - remarcat prin fapte deosebite", iar certificatul său de revoluționar, eliberat de Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989, poartă numărul 8 (seria LRM-E). "Ca unul care am fost în prima linie a revoluției, am tăria sufletească și morală să afirm că pregătirea generației în blugi a fost opera lui Adrian Păunescu, când, la ultimul cenaclu, luminile stadionului din Pitești s-au stins, iar, după depanare, Adrian Păunescu a spus, în uralele mulțimii: «După atâția ani-lumină, am ajuns și la feștilă!». Aș vrea să se știe că eu am adus în balconul Operei Române din Timișoara discurile și volumul de poezii interzise ale poetului «proletcultist» Adrian Păunescu, iar când actorul Vartan Valentin a citit «Atlantida», asemuind România de atunci cu acel continent scufundat pe vecie, mulțimea din Piață asculta cu sufletul la gură, iar la sfârșit, minute în șir, a scandat: «Libertate, te iubim, ori învingem, ori murim!». Probabil că nu toți pot... citi semnificația versurilor puse în cântec despre întoarcerea țăranului român la vatră, cântate minute în șir în primul oraș liber de comunism al României, Timișoara, și nici despre drama fiilor de țărani, subliniată cu amărăciune de poet, în versurile sale.

De asemenea, fiul meu, Liviu, se afla în balconul Operei Române și, de la microfonul acelor curajoși nebuni, sortiți morții în cazul unui eșec al revoluției, când au auzit că Ion Iliescu, un cunoscut disident al regimului comunist va prelua destinele României, toți cei prezenți i-au scandat numele minute în șir".

În 1988, de bună voie și nesilit de nimeni s-a retras din PCR

La 29 mai 1988, Emil Enoiu a avut curajul să-și depună carnetul de partid la masa prezidiului adunării generale de la Uzina de Autoturisme din Timișoara, unde lucra pe atunci, alături de o scrisoare de motivare a gestului său: "De bunăvoie și nesilit de nimeni am intrat în rândurile PCR și tot de bunăvoie și nesilit de nimeni mă retrag din rândurile sale, unde sufletul meu de om curat nu se mai regăsește".

Despre consecințele gestului său, Emil Enoiu ne-a promis că ne va vorbi cu altă ocazie, căci povestea este lungă și dureroasă. Astăzi, nu dorește altceva decât să se încline în fața tuturor celor care, într-un fel sau altul, au pus umărul la căderea comunismului și speră ca toți românii să aibă rezervat un loc special în inima lor pentru cinstirea memoriei celor care s-au jertfit în acele terifiante momente.

"Să nu permiteți răstălmăcirea adevărului istoric!"

"Ce poate fi, într-adevăr, imputat partidului comunist este că a tolerat apariția cultului personalității familiei Ceaușescu și lașitatea celor care aveau atâtea privilegii pe atunci".

Ca disident comunist, Emil Enoiu acceptă că dictatura comunistă s-a făcut vinovată de crime imprescriptibile împotriva umanității, dar speră că vor fi aduși în fața tribunalelor și judecați numai comuniștii dovediți pentru duritatea lor.