România va primi banii de la UE în zilele următoare

238
4 min citire
România va primi primele fonduri structurale și de coeziune în următoarele zile, după ce Comisia a aprobat cinci dintre cele șapte programe operaționale, a anunțat, ieri, la București, comisarul european pentru politica regională, Danuta Hubner.
Comisarul european a făcut precizarea că primii bani vor veni în maxim două săptămâni, iar celelalte două programe operaționale urmează să fie aprobate în toamnă.
"Adevărata provocare stă în implementare. Comisia se așteaptă la o bună colaborare cu Executivul român, în sensul unei bune gestionări a fondurilor. Am încredere că acest lucru se va întâmpla", a spus comisarul european, potrivit NewsIn.
Acordul semnat ieri la București reprezintă documentul de bază pentru alocarea fondurilor structurale și de coeziune, în baza căruia România va primi de la Comisie în următorii șapte ani aproximativ 19 miliarde de euro.
Primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu a subliniat importanța pe care o au autoritățile locale în implementarea acestor programe sectoriale, idee susținută și de comisarul european pentru dezvoltare regională.
Lipsă de proiecte în mediul rural
Din păcate, pentru majoritatea comunităților mici, cel puțin în județul Constanța, programele europene rămân simple vorbe. Cei mai mulți dintre primari nu au bani pentru a întocmi programe, studii de fezabilitate și nici personal calificat pentru a pregăti documentația necesară. La nivelul județului nu s-a creat, încă, o structură sau vreun departament care să îi ajute pe primari să-și scrie proiectele. În urmă cu câteva săptămâni, viceprimarul comunei constănțene Vulturu, Mircea Dragomir, recunoștea că administrația locală nu își permite nici măcar să facă un proiect. "Am vrea și noi să reparăm drumuri, să facem iluminat public. Dar nu avem bani nici măcar să punem becuri. Am tras curent în ultimii ani doar pe strada principală și pe un drum secundar, și acolo am pus becuri din doi în doi stâlpi. Nu avem încotro. Nu avem bani să facem proiecte. Chiar și programele europene nerambursabile îți cer bani măcar pentru studii de fezabilitate. De co-finanțare nici gând. Am fost la consiliul județean, la Radu Comănici, și i-am cerut sprijin. Mi-a spus să fac proiectul și să mă duc apoi la el să mă ajute. Numai că noi nu am găsit bani să facem proiectul. Trebuie oameni specializați, firmă autorizată. Costă prea mult. Ar fi trebuit să nu dăm salariile în comună câteva luni. Și nu ar fi fost drept față de oameni", povestește viceprimarul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0257 secunde