Rovinietele se scumpesc de la anul

335
2 min citire
Dorind parcă să compenseze "favorul" făcut viitorilor posesori de autoturisme, o dată cu scăderea taxei de primă înmatriculare, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a anunțat ieri că, începând de la 1 ianuarie, prețul rovinietelor se va majora. Astfel, dacă până acum, tarifele pentru rovinietele cu valabilitate de un an erau cuprinse între 16 și 24 de euro, pentru autoturismele Euro II, respectiv cele non euro, de anul viitor acestea vor crește până la 28 de euro și 40 de euro. Potrivit CNADNR, aceasta majorare are loc tocmai pentru a ne alinia nivelul prevăzut de normele europene.
În cazul rovinietelor cu valabilitate mai mică de un an, majorările vor fi până la 1 euro, în cazul celor pentru o zi, între 3 și 5 euro pentru cele cu valabilitate de o săptămână, între 6 și 10 euro pentru cele cu valabilitate de o lună și între 15 și 25 de euro pentru cele cu valabilitate de șase luni.
Pentru microbuze o rovinietă cu valabilitate de un an va costa între 340 euro și 360 euro, pentru autobuze și autocare între 650 euro și 850 euro iar pentru vehiculele de transport marfă cu masa totală până în 3,5 t între 100 euro și 150 euro.
Voluntar sau fără să își dea seama că nu a precizat, CNADNR uită să spună plătitorilor de roviniete și momentul în care România se va alinia la normele europene și din punct de vedere al calității drumurilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5883 secunde