De la 1 septembrie

Se reia programul "Rabla"

484

Articole de la același autor

Programul de înnoire a parcului auto național va fi reluat începând cu 1 septembrie, a anunțat Administrația de Mediu după ședința de analiză a primei etape desfășurate în acest an, în perioada 20 aprilie - 31 august.
Potrivit informațiilor oferite de către reprezentanții Administrației de Mediu, din cele 16.500 de mașini incluse în campania din acest an a programului, în prima etapă au fost primite 14.451 de mașini, posesorii acestora primind în schimbul loc prima de casare în valoare de 3.000 de lei.
În urma ședinței, comitetul a decis acceptarea a unui număr de 45 de producători, importatori și distribuitori autorizați de autoturisme în cea de a doua etapă a programului Rabla, care se va derula până la data de 12 noiembrie.
De acest program pot beneficia persoanele fizice, proprietari sau moștenitori ai unui autoturism funcțional înmatriculat în România, a cărui vechime depășește 12
ani. Proprietarul mașinii uzate trebuie să se înscrie la un producător autorizat pentru achiziționarea unui autoturism nou. De asemenea, el trebuie să predea mașina spre casare unui agent economic autorizat. Ulterior, mașina dată la casat trebuie radiată din circulație.
Actele necesare sunt copii legalizate ale cărții de identitate, certificatul de înmatriculare al autoturismului uzat, certificatul de distrugere al acestuia, copie legalizată a certificatului de moștenitor dacă este cazul, și originalul certificatului de radiere. În plus, cei interesați au nevoie și de nota de acceptare a dealerului. Prima acordată de stat va fi vărsată direct în contul acestuia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.087 secunde