Să fie oare norocul nostru?

Steluțele bulgărești valorează mai mult decât cele românești

304
Imediat cum s-a dat liber plecării peste hotarele europene, românii au profitat de această noutate mergând, chiar și pentru scurte vizite, de shopping, la vecinii bulgari, o astfel de escapadă neconstituind o mare excursie cu care să impresionezi neamul.
Dacă, în urmă cu doar câteva luni, era o modă de bonton ca românii să "migreze" în Bulgaria, astăzi mulți preferă să-și petreacă vara la ei acasă. Sau, de ce nu, să aleagă destinații mai îndepărtate de casă, profitând de ofertele agențiilor de turism pentru țările exotice.
Această euforie s-a mai domolit și concetățenii noștri au continuat tradiția plecatului la munte sau la mare în propria țărișoară. Acest lucru se poate vedea din statisticile care arată că Bulgaria a înregistrat în primul semestru din anul 2007 un număr de 2,66 milioane de turiști străini, cu circa 13% mai puțin decât numărul vizitatorilor străini care au sosit în România în primele șase luni.
În ultimii patru ani, popularitatea Bulgariei a crescut datorită hotelurilor luxoase, ofertelor turistice neconvenționale și prețurilor atractive. Există, însă, posibilitatea ca turiștii străini să fie alungați
de lucrările necontrolate din construcții, care se desfășoară pe toată întinderea coastei bulgărești a Mării Negre. Sau de vestitul furt de mașini!
După cum se știe, în sezonul estival cea mai mare căutare o au stațiunile de pe litoralul Mării Negre. Deși hotelierii români au fost puțin speriați când au văzut numărul mare de români care au plecat să-și petreacă Paștele și ziua de 1 Mai "prin vecini", la ora actuală ei răsuflă ușurați, iar la sfârșitul sezonului vor răsufla și mai mulțumiți când își vor număra banii din profitul obținut în acest sezon.

Peste 115.000 de români au ales litoralul românesc week-end/ul trecut
Cifra oficială a turiștilor înregistrați, după cum arată Inspectoratul de Poliție al jude-
țului Constanța pentru week-en-dul trecut este de 122.811 turiști, dintre care 7.036 străini. Specialiștii cred că românii au început să fie interesați de stațiunile din țară datorită investițiilor în hoteluri, dar și a condițiilor meteo favorabile din acest an. Ce e drept, în sezonul estival, riviera românească nu a dus lipsă de turiști sosiți la mare într-un concediu mai lung sau doar la sfârșit de săptămână.
Deși se preconiza că turismul de week-end va scădea, vorbelenu s-au adeverit, dovadă fiind șoselele aglomerate cu mașini care vin spre litoral vinerea și se întorc spre casă la sfârșitul week-endului.

Și acum să vorbim de prețuri
În Bulgaria, majoritatea hotelurilor au afișate prețurile la pachet, pentru șapte nopți, costuri care nu includ însă și micul dejun. De remarcat este faptul că părinții care vin cu copiii în vacanță nu plătesc nimic pentru primul copil, dacă acesta are vârsta între 2 și 12 ani, iar pentru cel de al doilea unitatea hotelieră oferă o reducere de 50 la sută din prețul pe care îl plătește un adult.
Cine alege hotelurile de patru stele trebuie să scoată din buzunar, pentru o săptămână de cazare, între 300 și 406 de euro, în funcție de stațiune și de luxul unității. Pe lângă acești bani, micul dejun, servit în restaurantul hotelului, costă în jur de 4 euro pe zi, de persoană. Coborâm cu o stea și observăm că, la trei stele, prețurile sunt puțin mai mici: între 280 și 322 de euro, respectându-se aceleași condiții: reducerile pentru copii și micului dejun plătit separat. La hotelurile de două stele, prețurile nu depășesc 250 de euro.
Trecem granița și revenim la noi în România, spre a face o comparație a prețurilor de cazare. Numărul hotelurilor care au oferte pentru serii de șapte zile este mai mic aici decât la vecinii bulgari. Șapte zile de cazare cu mic dejun inclus costă, pentru o persoană, la un hotel de patru stele, 320 de euro, deci puțin mai convenabil decât la bulgari. Aproximativ 270 de euro trebuie să scoată din buzunar turistul care optează pentru o unitate hotelieră de trei stele, mai puțini bani decât ar scoate dacă ar merge să se cazeze în Bulgaria la un hotel echivalent. La două stele, prețurile pe o săptămână sunt în jur de 220 de euro, tarife foarte apropiate de cele pe care le afișează vecinii de la sud.

Prețurile la pachete de șapte zile, mult mai ieftine decât cele unitare
Nu toate hotelurile au oferte la pachet, en-gros, însemnând câte șapte nopți, pentru care turiștii să beneficieze de reduceri substanțiale. Sau cel puțin acestea nu sunt afișate la vederea tuturor. Vă va surprinde să aflați că la un hotel de patru stele din stațiunea Mamaia, unde nu este afișată nici o ofertă la pachet, o noapte de cazare într-o cameră dublă costă nu mai puțin de 200 de euro, adică 100 de euro de persoană, cu mic dejun inclus. Înmulțim cifra cu șapte și vedem că pentru o săptămână pe litoralul românesc, un turist trebuie să scoată din buzunar nu mai puțin de 700 de euro. Totuși, presupunând că se poate negocia un mic discount pe pachet ar fi posibil să ajungem la o cifră mai rezonabilă.
Daniela IVANCIU

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1276 secunde