Tapetul, o soluție excelentă pentru casa ta

Lumea amenajărilor interioare se schimbă în permanentă și fiecare perioada de timp aduce o nouă modă. Tapetul, deși este folosit în decorarea pereților de sute de ani, nu a fost niciodată mai prezent în interioarele moderne precum în ultimii ani.
Noile modalități de fabricare și materialele inovative utilizate acum la crearea tapetului îi conferă acestuia o durată de viață foarte mare. În plus, tapetul se aplică ușor pe diferite suporturi: tencuială, suprafețe vopsite, panouri, prefabricate - gipscarton, OSB sau beton. De asemenea, acest finisaj, care a cucerit interioarele palatelor în epocile trecute și a devenit, astăzi, accesibil pentru oricine, rezistă chiar și 25 de ani, nealterându-și culoarea și aspectul.
Secretele aplicării
Aplicarea tapetului este o operațiune relativ simplă, ce poate fi realizată și de persoane fără experiență în domeniu, cu un minim instructaj, spun specialiștii Casa.mea. Dacă v-ați decis să montați singuri tapetul, trebuie, mai întâi, să vă asigurați că pereții sunt cât mai drepți, curați, fără urme de găuri sau umezeală. Înainte de a începe orice operațiune de îmbrăcare a pereților, indicat ar fi să scoateți toate cuiele, întrerupătoarele electrice și corpurile de iluminat, pentru a reuși să aplicați cât mai uniform fâșiile de tapet. Cu atât mai mult, când ați decis aplicarea unui model repetitiv, trebuie să urmăriți că acesta să nu se piardă pe parcurs.
Migală, pricepere și răbdare
Cele mai utilizate variante de tapet sunt din hârtie semilavabilă sau lavabilă, din vinil, cu forme în relief sau din materiale textile. Indiferent de ceea ce alegeți pentru casa dumneavoastră, când aplicați tapetul, strat peste strat, riscați să nu reușiți o îmbinare perfectă. De aceea, mai întâi, este bine să curățați tapetul vechi. Peretele trebuie apoi reparat, gletuit, șlefuit, dat cu amorsă și, în final, puteți aplica adezivul, într-un strat cât mai uniform și abia apoi tapetul nou.
Atenție, prima fâșie de tapet trebuie pusă ca la carte, deoarece reprezintă etalonul. Dacă e prima dată când aplicați tapetul, de preferat ar fi să apelați la cineva cu experiență, sau să alegeți un model la care fâșiile alăturate să nu necesite o potrivire anume. Tapetul decorativ nu se taie la îmbinări, ci doar se așează foile una lângă cealaltă, până când îmbinarea devine invizibilă, operațiune care necesită multă migală și pricepere.
Soluții ingenioase
Pentru a rupe monotonia, designerii au găsit o soluție ingenioasă de amenajare a unui spațiu. Un perete acoperit cu tapet, de regulă cel care poate constitui un punct de atracție încă de la prima privire și trei pereți acoperiți cu o lavabilă într-o nuanță potrivită este noua modalitate prin care decorul unei case poate fi schimbat radical. Ideea a prins destul de repede și aproape că nu mai există interioare în care să nu fie aplicat tapetul parțial, pentru că acesta este trendul. Creați un punct de interes prin aplicarea tapetului doar pe o porțiune a peretelui și în fața modelului astfel creat așezați o canapea contrastantă. Efectul va fi uimitor!
Modele în vogă
Acum sunt în mare vogă modele geometrice, imprimeurile florale, dungile sau imaginile din natură, precum și modelele în relief. Toate au rolul de a transforma un spațiu relativ banal, într-un decor sofisticat. Se poartă nuanțele naturale, dar cele mai apreciate sunt asocierile dintre elementele stilului clasic și modern. Astfel, tapetul devine unul dintre elementele cheie în decorul unui spațiu, fiind în armonie cromatică sau în contrast cu piesele de mobilier, accesoriile și alte decorațiuni pentru interior.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 30 August 2013
Joi, 10 Ianuarie 2013
Vineri, 23 Noiembrie 2012