Turiștii care își petrec vacanța în sudul litoralului pot vizita Castelul de la Balcic

487
3 min citire
Turiștii care își petrec vacanța în sudul litoralului pot vizita Castelul de la Balcic - baa44eaf29fa441ecc49f495f77f4aff.jpg
Turiștii care au ales să-și petreacă vacanța în sudul litoralului românesc au un dublu avantaj. Ei se pot distra la malul mării dar pot da și o fugă în țara vecină. Cei care preferă excursiile de o zi la Balcic, le pot face, fie prin agențiile de voiaj din Mangalia, fie pe cont propriu cu autoturismul personal.
Balcic este un orășel situat pe țărmul Mării Negre, în Bulgaria, la aproximativ 60 de km de Vama Veche. Aici se află celebrul Castel ("Cuibul liniștit"), reședința preferată a Reginei Maria a României, înconjurat de o gradină botanică unicat în Europa centrală și de est, în special datorită colecției de cactuși.
Regina Maria a iubit atât de mult acest loc fermecat încât a cerut prin testament ca inima să-i fie depusă aici, la malul Mării Negre. Cum România a fost nevoită să cedeze Cadrilaterul, iar Balcic a devenit o localitate din Bulgaria, caseta respectivă a perindat între Castelul Bran și Muzeul Național de Istorie.
Vizitând fermecătorul castel de la Balcic și grădina botanică din jurul său, care coboară în terase până pe plajă, turiștii pot înțelege de ce regina l-a îndrăgit atât de mult.
Spațiul cel mai mirific din domeniul de la Balcic e "Grădina divină", pe care turcii o numeau Grădina lui Allah.
Cei care ajung în acest loc, pot să constate că Domeniul de la Balcic nu e dominat de un castel, sau de vreo construcție somptuoasă, care să uimească prin grandoare. Pe întinsul domeniu sunt presărate vile cu personalitate proprie în care erau găzduiți membrii Casei Regale sau oaspeții.
"Săgeata Albastră" era vila prințului Nicolae, al doilea fiu al reginei, și a mezinei, principesa Ileana. E construită pe o pantă, astfel încât are la vest trei etaje, iar la est doar unul. Mobila sculptată cu arabescuri și ușile din lemn masiv au fost aduse de regină de la palate vechi din Orientul Îndepărtat.
"Izvorul Sfânt" exista pe amplasament înainte de construcția castelului, de el fiind legate câteva legende populare care vorbesc de capacitățile lui miraculoase. Turiștii zilelor noastre continuă superstiția aruncând monezi în acest izvor. Din izvor apa coboară în trepte spre Grădina Ghetsimani, de unde continuă spre grădina "Vălul Albastru".
Cu ziduri și coloane acoperite de iederă, "Templul apei" e una din cele mai frumoase construcții de pe actualul domeniu de la Balcic.
"Grădina Ghetsimani" a fost proiectată și plantată între 1933 și 1936 și este străbătută de un pârâu. În ea se găsesc specii diverse de flori, lalele negre, crini, uriașe magnolii dar și cea mai impresionantă colecție de cactuși.
Cascada artificială, cu terase de 14 metri e printre cele mai spectaculoase obiective din grădina de la Balcic. Pe malul cascadei se află uzina electrică a palatului, transformată în magazin de suveniruri. Aici se poate vedea și un dispozitiv de extragere a uleiului din trandafiri.
Vila "Cuibul liniștit" e cel mai ușor de recunoscut din tot complexul, fiind dotată cu un minaret. Acesta nu are un rol religios, fiind folosit cel mult ca turn de observație, dar vine din respectul pe care regina îl avea pentru civilizația turcă. În balconul minaretului-far se află și o harpă eoliană. Mai mult, turiștii care ajung în acest loc pot vizita acum chiar și baia regală. Cei curioși află cu această ocazie că apa era încălzită printr-o ingenioasă instalație cu aburi sau că oaspeții cei mai de seamă erau poftiți să se relaxeze aici în stil turcesc.
Fiind actualmente muzeu, în vila "Cuibul Liniștit" au fost aduse, pe lângă obiecte de anticariat, icoanele din capela "Stella Maris".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0859 secunde