UDTTMR Medgidia are un nou președinte

1086
Săptămâna trecută a fost ales noul președinte al filialei Medgidia a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România. Erol Murad a fost învestit în funcția de președinte al organizației de către Adunarea Generală și îi succede la conducere lui Samir Menan, ocupant al acestei funcții timp de patru ani.
Noul președinte a subliniat că obiectivele organizației constau în promovarea identității etnice și a culturii atât la nivelul comunității cât și în afară, dar și implicarea în problemele social - economice ale comunității și păstrarea și promovarea religiei.
Erol Murad și-a exprimat încrederea că procesul de dezvoltare a filialei Medgidia a UDTTMR va continua, mai ales că în conducerea organizației se găsesc tineri care fac dovada atât a disponibilităților sufletești dar și financiare de a se implica în consolidarea comunității.
UDTTMR Medgidia are peste 300 de membri și peste 500 de simpatizanți. Noua conducere va organiza întâlniri în cadrul cărora se vor stabili și listele cu viitorii candidați la Consiliul Local Medgidia, urmând să se desemneze și candidatul organizației la funcția de primar.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9662 secunde