Vadim i-a instruit politic pe tinerii peremiști, la Neptun

329

Articole de la același autor

Președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a descins sâmbătă seara în stațiunea Neptun pentru a se întâlni cu juniorii partidului. Tineri peremiști veniți din toată țara așteptau marea întâlnire cu mentorul lor politic. În timp ce unii stăteau liniștiți pe scaune și se întrețineau în discuții dându-și cu părerea despre starea națiunii și Băsescu, alții se plimbau pe afară așteptând sosirea șefului. Peste tot nu zăreai decât tineri peremiști îmbrăcați în tricouri albastre cu emblema partidului, ținuta obligatorie impusă de partid.
În fruntea adunării se afla Andrei Iucinu, fiul nerecunoscut al fostului ziarist Dumitru Tinu, care și-a luat în serios rolul de lider-junior și a făcut ordine în sală. Cu aproape o oră întârziere,când mai toată lumea începea să caște de plictiseală, și-a făcut apariția și Vadim. Îmbrăcat cu o cămașă albă, strâns la gât cu o cravată roșie, cu privirea ascunsă sub o pereche de ochelari fumurii, tribunul a intrat triumfător în sală, savurând aplauzele și uralele tinerilor acoliți. Amintind de vremurile iubitului conducător, Bobocel a ieșit în fața marelui lider cu brațul plin de flori, pe care i le-a oferit cu emoții, în semn de "prea adâncă prețuire".
Aplauzele și scandările au continuat spre satisfacția tribunului, care a adunat mulțumit toate urările. I-a răsplătit pe tineri cu medalii și trofee pentru activitatea lor din cadrul școlii de vară a partidului. După care, liderul peremist și-a început discursul. Cât timp tribunul a ținut microfonul ocupat, juniorii nu au îndrăznit nici măcar să răsufle, ascultându-l cu mare atenție.
Au urmat replici caracteristice acestuia la adresa partidului lui Gușă - PIN, dezmorțind atmosfera din sală. "PIN nu se poate numi partid. Este un accident biologic. Cu doi oameni nu pleacă nici liftul", a fost replica lui Vadim. Prestația peremistului a continuat cu bine cunoscutele atacuri și înțepături la persoana președintelui Traian Băsescu, despre care a spus că este "bolnav copt". " Ar fi o barbarie din partea mea să mă bucur de boala lui, dar are boală pe poporul român. Trebuie oprit, pentru că face numai rău. Nu am văzut în viața mea
un Gică contra mai sâcâitor ca Băsescu", a declarat Vadim. Tinerii au însoțit momentul oratoric al tribunului cu aplauze și râsete.
La finalul întâlnirii, senatorul Vadim Tudor le-a cerut tinerilor să îi adreseze întrebări. De cealaltă parte, președintele peremist s-a arătat îngăduitor și față de reprezentanții mass-media. Liderul PRM i-a invitat să discute, în timp ce el mănâncă.

PRM, dispus să intre la guvernare
Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a preconizat, sâmbătă, că formațiunea sa va deține portofoliul justiției, într-un executiv de uniune națională, fără UDMR, un Cabinet care, în opinia sa, va pregăti alegerile europarlamentare.
Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, prezent la școala de vară a partidului, a emis sâmbătă ipoteza alcătuirii unui guvern de uniune națională, fără UDMR, în care formațiu-nea sa va deține "un număr de portofolii, în primul rând justiția". "Evident că nu putem sta toată viața în opoziție. (...) Am face mult mai multe lucruri, dacă am fi la putere, într-o formulă sau alta", a punctat preșdintele PRM.
El le-a explicat tinerilor peremiști că formula unui guvern monocolor nu este viabilă și le-a dat ca exemplu negativ actuala configurație a executivului, alcătuit din liberali și maghiari, și care, în opinia lui C.V. Tudor se află "la mâna PRM". "Uitați-vă la cei de acum: guvern bicolor - liberalii și ungurii. Și tot nu reușesc. Sunt la mâna noastră", le-a spus Vadim Tudor.
"Da, putem veni la guvernare, dar în spațiu limitat, pentru a fi acolo când se iau deciziile și pentru a participa și noi la organizarea alegerilor. Să nu mai asistăm la fraudele nerușinate care s-au făcut până acum", a explicat președintele PRM scopul intrării formațiunii sale într-un executiv de uniune națională.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3732 secunde