Conducerea PNL s-a reunit, vineri, la Neptun pentru a pune țara și viitoarea sesiune parlamentară la cale. În prima parte a Biroului Permanent Național, liberalii au discutat despre proiectele importante pe care parlamentarii formațiunii le vor depune în această toamnă. Printre prioritățile PNL se numără votul uninominal, Legea lustrației, precum și Legile securității.
Într-o conferință de presă, premierul Călin Popescu Tăriceanu și-a exprimat speranța ca viitoarele alegeri parlamentare din România să se desfășoare pe baza votului uninominal.
Totodată, conducerea partidului a aprobat trei rezoluții, privind salvarea Parcului Bordei din București, "Un laptop pentru fiecare elev" și dezvoltarea economică a țării.
Varujan Vosganian a prezentat principalele priorități economice ale României, lăudând cât de performant este Cabinetul Tăriceanu. Luat de val, ministrul a ajuns chiar să afirme că gradul de sărăcie a scăzut sub trei procente și că după majorarea pensiilor, nu vor mai exista pensionari săraci în țară.
În cea de-a doua parte a Biroului Permanent Național, liderii liberali au vorbit despre alegerile europarlamentare și strategia electorală.