Începând din această toamnă, un nou jucător și-a anunțat intrarea pe piața imobiliară constănțeană. Compania norvegiano-britanică Westhouse Group a anunțat că va începe construcția a trei ansambluri rezidențiale în zona de nord a orașului Constanța.
Primul dintre acestea, și cel mai mare dintre cele trei, Oasis Residences, va fi amplasat pe malul lacului Siutghiol și va cuprinde zece clădiri cu câte cinci și șapte etaje, asigurând astfel nu mai puțin de 36 de garsoniere, 222 de apartamente cu două camere și 151 de apartamente cu trei camere.
Potrivit reprezentanților companiei, pe lângă locuința propriu-zisă, viitorii proprietari vor beneficia și de unul din cele 415 locuri de parcare care vor fi amenajate.
Printre noutățile care vor diferenția Oasis Residences de celelalte ansambluri rezidențiale de pe piață se numără și implementarea unui program de eficientizare a serviciilor de exploatare a clădirilor.
Conceput ca un ansamblu care se adresează clienților cu venituri medii și ridicate, proiectul prevede crearea unei serii de facilități pentru locatari, printre care se numără piscină, teren de tenis, debarcader, restaurant sau teren de joacă pentru copii.