10.920 de gospodării ale populației vor raporta consumurile energetice, la statistică

242
1 min citire
Institutul Național de Statistică a lansat cercetarea statistică referitoare la consumurile energetice în gospodăriile populației. Studiul este realizat la solicitarea Uniunii Europene. Aceasta este preocupată de eficientizarea și reducerea consumurilor energetice și a emisiilor de gaze cu efect de seră și, de aceea, le-a cerut țările membre să realizeze această cercetare.
Studiul inițiat de INS va evidenția: cantitatea și structura consumurilor de energie electrică și termică, gaze naturale, produse petroliere lichide, lemne de foc, alți combustibili solizi etc. după mărimea și tipul gospodăriei, numărul de persoane din gos-podărie, precum și mediul de rezidență (urban sau rural). Pe tot parcursul desfășurării acestui studiu, datele furnizate de cetățeni vor avea un caracter confidențial, fiind destinate a fi folosite exclusiv în scopuri statistice. Informațiile astfel obținute vor fi deosebit de utile pentru realizarea politicilor socio-economice naționale.
În această perioadă a avut loc informarea celor 10.920 de gospodării din întreaga țară, alese în eșantionul cercetării statistice, urmând ca în perioada aprilie – mai 2010 să se desfășoare etapa de colectare a datelor, când repre-zentanții INS, împreună cu membrii gospodăriilor, vor completa un formular statistic dedicat acestui studiu.
Studiul se va realiza pe o perioadă de 16 luni, iar primele rezultate vor fi date publicității în luna mai 2011.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0337 secunde