Concurs 218.000 euro cheltuiți de Ministerul Turismului, pentru Târgul de Turism al României
295
Articole de la același autor
Parcul eolian de la Fântânele și Cogealac, cel mai mare din Europa
02 Septembrie 2009
Deficitul comercial al României a fost de 20,58 miliarde lei, în perioada ianuarie - iulie 2009
10 Septembrie 2009
Sindicatul "Scut SA" a organizat un marș de protest împotriva stației de betoane "Alas Premix"
26 August 2009
Hotelierii de pe litoralul românesc vor menține tarifele de anul acesta și în sezonul 2010
19 Septembrie 2009
Importul de vinuri a scăzut cu 72%, în primele cinci luni ale anului 2009
21 Septembrie 2009
Ministerul Turismului (MT) a alocat 218.000 euro pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, de la București, sumă care a fost cheltuită pentru închirierea spațiului, dar și pentru evenimentele organizate în cadrul manifestării, potrivit datelor furnizate de instituție.
172.600 de euro din suma totală au fost cheltuiți pentru închirierea spațiului expozițional și pentru amenajarea standurilor, în timp ce aproximativ 49.900 euro au fost alocați pentru organizarea partici-pării ministerului la acest târg, printre care și onorariul unei trupe de salsa.
Suprafața totală închiriată operatorilor participanți la târg a fost de 14.000 metri pătrați, din care 7.000 metri pătrați suprafață utilă, 5.000 mp fiind subvenționați de Ministerul Turismului pentru promovarea destinațiilor turistice autohtone. În acest sens, spațiul de la parterul pavilionului central al expoziției a fost ocupat de consiliile locale ale principalelor zone turistice românești.
Astfel, spațiul închiriat de Ministerul Turismului la parterul pavilionului central al Romexpo a fost ocupat de un număr de 36 de administrații publice locale și asociații de promovare a turismului românesc, care și-au amenajat, din fonduri proprii, standuri de prezentare a diferitelor destinații românești.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Joi, 22 Octombrie 2009
Joi, 22 Octombrie 2009
Joi, 22 Octombrie 2009
Joi, 22 Octombrie 2009
Miercuri, 21 Octombrie 2009
Miercuri, 21 Octombrie 2009