28 de cantine din școli și grădinițe au fost verificate de inspectorii DSV

309
În luna octombrie 2007, inspectorii din cadrul Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor județene au efectuat pe întreg teritoriul țării controale care au avut drept scop verificarea respectării condițiilor de igienă în spațiile de preparare și servire a mesei, în cantinele creșelor, grădinițelor, școlilor și ale spitalelor.
La nivelul județului Constanța, potrivit reprezentanților Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, au fost verificate un număr total de 28 de cantine.
Printre deficiențele constatate, s-au numărat nerespectarea condițiilor de igienă, a condițiilor de depozitare și manipulare a materiilor prime și produselor alimentare, absența contractelor cu unități de preluare a deșeurilor care nu sunt destinate consumului uman și cu unități de efectuare a acțiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.8717 secunde