Directorul Agenției de Plăți și Inter-venție pentru Agricultură Constanța, Dumitru Mergiani a declarat, pentru "Cuget Liber", că la nivelul județului plățile aferente anului 2007 privind sprijinul pentru înființarea culturilor de toamnă acordat de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, au fost realizate în proporție de aproximativ 62%.
Potrivit acestuia, din cele 12.650 de cereri de puse, până la această dată au fost avizate circa 6.800 de cereri, pentru care s-au și făcut plățile.
"În continuare, lucrările pentru avizarea cererilor și verificarea acestora se desfășoară normal astfel încât estimăm că până la data de 15 iunie să reușim să avizăm toate cererile. Asta în condițiile în care termenul final stabilit pentru aceste operațiuni este 1 iulie", a declarat, pentru "Cuget Liber", Dumitru Mergiani.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a acordat fermierilor, în 2007, sprijin pentru înființarea culturilor de toamnă prin atribuirea gratuită de bonuri valorice, pentru subvenționarea motorinei sau a biodiselului și pentru achiziționarea de semințe, pesticide sau îngrășăminte.
Fermierul a primit bonuri valorice nominale în valoare proporțională cu suprafața de teren pe care a înființat culturi agricole. Sprijinul financiar acordat la hectar a variat în funcție de cultură, fiind de 500 de lei pentru un hectar de grâu, de 400 de lei pentru un hectar de rapiță și de 450 de lei pentru alte culturi.