729 milioane euro pentru subvenția pe suprafața agricolă din 2010

982
729 milioane euro pentru subvenția pe suprafața agricolă din 2010 - 96b615cee187a31f1f9d338981463473.jpg
Fermierii români vor primi 729 milioane euro în cadrul schemei de plată unice pe suprafață (SAPS) aferentă anului 2010, a declarat ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru.
De asemenea, aceștia vor mai primi 503 milioane euro aferente plăților naționale directe complementare (PNDC).
"O parte din subvențiile pe care nu le mai putem acorda de la 1 ianuarie 2010 vor putea fi compensate prin fondurile care ne revin de la Uniunea Europeană, care cresc în fiecare an, așa cum le-am negociat. Astfel, dacă în 2008 pe SAPS am primit 524 milioane euro, în 2009 am primit 623 milioane euro, iar anul acesta avem alocată suma de 729 milioane euro", a explicat Mihail Dumitru.
Primii bani din plățile pe suprafață ar putea fi acordați, la fel ca și anul trecut, începând cu luna octombrie.
Totodată, în acest an, agricultorii vor mai primi fonduri în cadrul schemei de plată separată pentru zahăr, plăți tranzitorii pentru tomate destinate procesării și plăți compensatorii pentru măsurile de dezvoltare rurală.
Ministrul a mai spus că are ca obiectiv ca toate cererile de plată pentru anul 2010 să fie depuse de către fermieri în perioada 1 martie - 17 mai 2010, interval conform cu regulamentul european.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3809 secunde