84 milioane lei, finanțare nerambursabilă, pentru proiectele din sectorul maritim

446
84 milioane lei, finanțare nerambursabilă, pentru proiectele din sectorul maritim - port-1317579172.jpg

Pe data de 21 iunie 2011, la Universitatea Maritimă din Constanța a avut loc prima reuniune dedicată înființării clusterului maritim românesc. Se puneau bazele unei forme asociative (fără personalitate juridică) menită să devină un pol al inovării și dezvoltării în această zonă și să atragă resurse financiare pentru proiectele sale. Au fost invitate să facă parte din cluster Asociația Națională a Constructorilor de Nave din România (ANCONAV), Asociația Patronală "Operatorul Portuar", Asociația Agențiilor de Crewing, instituțiile de învățământ superior, institutele de cercetări, agenți economici și instituțiile administrației locale. Prima oportunitate pentru membrii clusterului de a obține finanțare nerambursabilă pentru proiectele lor a apărut deja. Conform informațiilor primite de la Cristian Ianca, directorul general al RONOMAR Innovation Centre, se acordă sprijin financiar din fonduri europene (POS CCE 1.3.1) pentru "dezvoltarea structurilor de sprijin al afacerilor de interes național și internațional - Poli de competitivitate". Polul de competitivitate este o asociere între întreprinderi, instituții de cercetare, universități, asociații de ramură, autorități etc., așa cum este și clusterul maritim. Alocarea financiară totală pentru acest program este de 252 milioane lei, iar asistența nerambursabilă pentru un pol de competitivitate este de minimum 21 milioane lei și maximum 84 milioane lei. Perioada de consultare publică este de 45 zile și a început la 20 septembrie 2011, iar perioada de depunere a proiectelor este de 60 de zile după lansarea oficială a operațiunii.
Mai multe informații despre acest subiect vă oferim în ediția elec-tronică a ziarului "Cuget Liber", în pagina de economie.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 03 Octombrie 2011
Stire din Economie : Curs BNR: 4,3222 lei/euro
Luni, 03 Octombrie 2011
Stire din Economie : Risipă de aproape 81.000 lei
Pagina a fost generata in 1.6553 secunde