A fost inaugurată Stația ITP și Service Auto "Comat Service"

1095
Ieri, în prezența a numeroși invitați și a salariaților grupului de firme "Comat", a avut loc ceremonia de inaugurare și sfințire a Stației ITP și Service Auto "Comat Service". Nouă investiție îmbogățește gama activităților grupului de firme "Comat".
Constructorul este firma "Contur J.B." SRL, iar valoarea investiției este de 1.152.051,76 lei. Grosul finanțării, 858.000 lei, sunt bani europeni nerambursabili. Restul reprezintă contribuția beneficiarului. Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 12 luni, începând cu data de 3 iunie 2011. Obiectivul asigură șapte locuri de muncă.
"Stația ITP și Service Auto - Comat Service va presta servicii pentru toată gama de autovehicule" - a declarat Gheorghe Ciurea, președintele grupului de firme "Comat".
El a precizat că investițiile din Parcul de industrie și servicii "Comat" nu se vor opri aici. Deja a fost depus proiectul, în vederea obținerii unei finanțări europene de 260.000 de euro, pentru construcția și amenajarea unei unități de producție, în a cărei hală vor fi executate operațiuni de prelucrare a oțelului beton, a tablei și profilelor metalice (debitări, fasonări, sablare etc.).
A fost o dublă sărbătoare pentru grupul de firme "Comat", care l-a celebrat pe președintele Gheorghe Ciurea la împlinirea vârstei de 60 de ani. Cotidianul "Cuget Liber" îi urează viață îndelungată, sănătate și cât mai multe realizări!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 02 August 2012
Stire din Economie : Dolarul, tot mai puternic
Joi, 02 August 2012
Stire din Economie : Euro a trecut de 4,6 lei!
Pagina a fost generata in 1.4165 secunde