Concurs Accesul la profesia de expert contabil și de contabil autorizat nu mai este condiționat de vechime

1488

Articole de la același autor

Guvernul a aprobat regulamentul privind accesul la profesia de expert contabil și de contabil autorizat. Acesta prevede că înscrierea la examenul de admitere la stagiu nu mai este condiționată de vechime. În schimb, după susținerea examenului, este obligatorie efectuarea practicii timp de trei ani, sub controlul organismului profesional.
Efectuarea stagiului și susținerea examenului de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat se desfășoară pe baza reglementărilor elaborate de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru admiterea la stagiu în vederea obținerii calității de expert contabil, se elimină disciplina "control financiar" și se introduce, ca subdisciplină, "doctrina și deontologia profesiei contabile". Astfel, pentru admiterea la stagiu în vederea obținerii calității de expert contabil, disciplinele de examen vor fi următoarele: contabilitate, fiscalitate, drept, evaluare economică și financiară a întreprinderilor, audit, expertiză contabilă, doctrina și deontologia profesiei contabile. În cazul admiterii la stagiu în vederea obținerii calității de contabil autorizat, disciplinele de examen sunt: contabilitate, fiscalitate și drept.
Numărul variantelor la probele scrise se mărește de la 10 la cel puțin 30. Dintre aceste variante, președintele comisiei centrale extrage cel puțin 15 variante cuprinzând subiectele elaborate pentru fiecare probă scrisă, față de o singură variantă cât este prevăzut în prezent.
Regulamentul va fi completat cu o metodologie privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale ale cetățenilor străini din Uniunea Europeană.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.865 secunde