Agențiile imobiliare, obligate să prezinte nivelul costurilor suportate de client

232
< 1 min citire
Pe data de 27 decembrie intră în vigoare ordonanța de urgență a guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative, privind protecția consumatorilor. Potrivit acesteia, agenții imobiliari vor avea obligația de a prezenta consumatorilor, încă din faza precontractuală, în scris, corect, complet și precis, informații referitoare la prețurile practicate pe piață, pentru tipul de imobil ce urmează a face obiectul intermedierii, deficiențe și alte inconveniente cunoscute de agenția imobiliară sau pe care ar putea sa le cunoască, incluzând surse de zgomot, umezeală, poluare, miros, pericol de inundații sau surpări, organizarea în apropiere a unor manifestări populare periodice, istoricul terenului sau al clădirii, nivelul comisionului practicat de agenție, situația juridică a imobilului, nivelul estimativ al costurilor ce urmează să fie suportate de consumator, pentru obținerea documentelor și întocmirea actelor necesare încheierii contractului.
De asemenea, agențiile imobiliare nu vor mai avea voie să perceapă penalități pentru neefectuarea tranzacției, din culpa consumatorului, în cuantum mai mare decât valoarea comisionului pe care acesta îl datora agenției, în cazul efectuării tranzacției.
Nerespectarea acestor prevederi va fi sancționată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, cu amenzi cuprinse între 3.000 si 30.000 lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0321 secunde