Amendă de 4.056.264 lei pentru CECCAR

462
1 min citire
Consiliul Concurenței a sancționat Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) cu amendă de 4.056.264 lei (aproximativ 950.000 euro) pentru fixarea tarifelor practicate de membrii săi. Suma reprezintă 9,2% din veniturile CECCAR pe 2009 și cea mai mare sancțiune aplicată unei asociații. O investigație a autorității de concurență, din 2009, evidențiase că CECCAR a stabilit onorariile în profesia contabilă încă din 2001, chiar dacă în anul 2000 fusese avertizat să nu adopte un astfel de act. În 2004, regulamentul de stabilire a tarifelor a fost actualizat, iar sumele au fost transformate în euro. Pentru a fi aplicate de toți membrii săi, în 2009, conducerea CECCAR a decis publicarea în Monitorul Oficial a regulamentului.
La practica anticoncurențială au participat toate organele de conducere ale CECCAR, precum și unele dintre filiale. Mai mult decât atât, membrii CECCAR au fost verificați, în privința aplicării regulamentului, de către "auditori de calitate" numiți în acest sens de conducerea organizației.
Consiliul Concurenței a impus CECCAR să înceteze practica anticoncurențială și să abroge regulamentul în termen de trei luni de la comunicarea oficială a deciziei. În cazul nerespectării deciziei Consiliului Concurenței, CECCAR riscă o amendă cominatorie de până la 5% din veniturile zilnice medii din anul financiar anterior sancționării.
În baza estimărilor interne ale Consiliului Concurenței, rezultă că în urma eliminării acestei practici anticoncurențiale, mediul de afaceri (consumatorii de servicii contabile) va beneficia de o economie de costuri anuală situată între 70 milioane de lei și 200 milioane de lei. Această economie a fost estimată ca fiind diferența dintre tarifele plătite ca urmare a regulamentului și tarifele care ar fi existat, dacă ar fi funcționat concurența prin preț.
La începutul acestui an, CECCAR înregistra 33.908 membri, dintre care: 20.880 experți contabili, 6.723 contabili autorizați și 6.305 societăți de profil.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0288 secunde