Analiștii financiari anticipează o devalorizare a leului în 2020

157

Articole de la același autor

În decembrie 2019, indicatorul de încredere macroeconomică al Asociației CFA Society Romania a crescut față de luna anterioară cu 4,6 puncte până la valoarea de 61,5 puncte (față de aceeași lună a anului anterior; indicatorul a crescut cu 32,8 puncte). 


Aproape 90% dintre participanții la sondajul realizat de Asociația CFA Society Romania anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8286 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8823 lei.  


Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 3,67%. 


Indicatorul de încredere macroeconomică a fost lansat de Asociația CFA Romania în luna mai 2011. Prin intermediul lui, organizația cuantifică anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. 


Asociația CFA Romania este organizația profesioniștilor în investiții din România, cu peste 240 de membri, majoritatea deținători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA®) sau candidați pentru unul din cele trei niveluri ale examinării ce conduce la acordarea acestui titlu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4314 secunde