Patronatul IMM-urilor Constanța:

Anul acesta vor mai falimenta încă 100.000 de firme

606
2 min citire
Anul acesta vor mai falimenta încă 100.000 de firme - b7e9264dca5087967dfd519432fcd8a5.jpg
Ieri, Patronatul IMM-urilor (PIMM) Constanța a organizat o conferință de presă pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la propunerile legislative din acest an, care, potrivit reprezentanților patronatului, contravin politicilor și practicilor europene. În aceste condiții, în 2010, ar putea falimenta încă 100.000 de firme, după ce, în 2009, aproximativ 140.000 de antreprenori au renunțat la afacerea proprie.
"Statul repetă greșelile de anul trecut. În 2009, patronatele IMM-urilor au venit cu 16 propuneri pentru ca mediul de afaceri să fie sprijinit în perioada de criză. Nici una nu a fost adoptată, ba mai mult, ce am propus, ei au făcut invers, adică au mărit CAS-ul și au introdus impozitul minim. La ce propuneri legislative sunt în Parlament, perspectivele pentru noi sunt sumbre", a declarat Iulian Gropoșilă, președintele PIMM Constanța, care a făcut referire la proiectul privind angajarea obliga-torie a doi contabili la o firmă.
"Decizia complică situația și duce la falimentul IMM-urilor. Ar trebui să luăm exemplul SUA, unde firmele cu venituri de până 250.000 dolari își țin contabilitatea în partidă simplă. La sfârșit de an, antreprenorul depune o declarație pe proprie răspundere cu privire la veniturile și cheltuielile firmei. Dacă nu completează corect, este aspru pedepsit. Doi contabili înseamnă cheltuieli în plus, în condițiile în care profitul se obține extrem de greu în prezent", a explicat Iulian Gropoșilă.
De asemenea, a fost discutată și legea care a intrat în vigoare în acest an, cu privire la înregistrarea contractului de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) cu o zi înainte de începerea activității angajatului. "Practic, această lege înseamnă o creștere a birocrației pentru angajatori. Statul vrea să reducă munca la negru, dar nu prin intensificarea controalelor fiscale, ci printr-o povară suplimentară pusă în cârca agenților economici. Sistemul era complicat și înainte, prin faptul că angajatorii trebuiau să depună nouă declarații în legătură cu angajații. Guvernul ar trebui să facă un birou unic și să unifice declarațiile într-una singură", a precizat Adriana Arghirescu, vicepreședintele PIMM Constanța.
Astfel, deciziile luate în primele luni din acest an de către guvern nu vor face decât să adâncească criza din sectorul privat. "În 2010 vor mai falimenta încă 100.000 de firme. În primul rând, mediul de afaceri nu mai are resursa principală și anume finanțarea. Băncile comerciale sunt închise pentru firme și lucrează doar cu statul, iar statul nu face nimic să rezolve problema. Dacă anul trecut au existat agenți economici care au supraviețuit cu ce mai aveau din anii trecuți, în 2010 și aceștia vor capota. Actualul guvern nu are o atitudine proactivă pentru mediul de afaceri", a mai spus Iulian Gropoșilă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0413 secunde