Aproximativ 550 de salariați ai SC Oltchim SA vor fi pensionați în următoarele trei luni

284
< 1 min citire
În perioada noiembrie 2008 - ianuarie 2009, circa 550 de salariați ai SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea vor părăsi compania, ca urmare a scăderii consumului de produse chimice pe perioada de iarnă, precum și a crizei financiare internaționale.
Directorul general al companiei, Constantin Roibu, a declarat, miercuri, corespondentului NewsIn, că este vorba despre persoane care vor fi pensionate.
Decizia a fost făcută publică în urmă cu câteva luni de către conducerea Oltchim SA, directorul Constantin Roibu adăugând că, în contextul actual, această măsura este cu atât mai necesară.
Oltchim SA își va reduce temporar cantitatea de etilenă și propilenă cu care se aprovizionează de la Petrom, pe fondul crizei financiare internaționale și în luna noiembrie își va reduce activitatea cu până la 40%, pentru a evita acumularea de pierderi, potrivit unui comunicat al companiei remis BVB.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0315 secunde