Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a dezbătut nor-mele privind forma și clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuințelor.
Astfel, obiectul contractului în ca-uză îl reprezintă acoperirea riscurilor de cutremur, de inundații și alunecări de teren pentru locuințele situate pe teritoriul României.
Perioada de valabilitate a poliței este de 12 luni.
Și proprietarii care au încheiat contracte de asigurare facultative a locuinței vor fi obligați să încheie un contract cu PAID, însă numai la data expirării contractului de asigurare facultativă.
În cazul primelor de asigurare datorate, lucrurile se complică. În momentul de față, sunt prevăzute două prime, 20 de euro pentru locuințele de tip A (construcție cu structură din beton armat sau metal și cu pereți exteriori din cărămidă, lemn sau alte materiale rezultate în urma unui tratament chimic), respectiv 10 euro, pentru locuințele construite din materiale precum chirpici, pământ bătut. Societățile de asigurare însă, nu sunt de acord cu aceste sume.
Despăgubirile se vor acorda pentru pagubele produse prin acțiunea cutre-murelor, pentru pagubele provocate de ploi torențiale ori topirea bruscă a zăpezii, care au ca efect producerea de inundații, pentru pagubele produse construcțiilor, în urma infiltrării apei, cauzată de revărsarea unui curs de apă, a unui lac sau a mării, sau pentru alunecări de teren.
Asigurarea obligatorie a locuințelor nu acoperă daunele provocate de ac-țiunea umană în natură, cum ar fi inun-dațiile cauzate de schimbarea artifi-cială a cursurilor de apă sau alune-cările de teren, cauzate de săpături, lucrări de edilitare, exploatări miniere sau petroliere, indiferent de timpul trecut de la terminarea sau abandonarea lor.
Suma asigurată va avea valoarea de 10.000 de euro (pentru locuințele de tip B), respectiv 20.000 de euro (pentru locuințele de tip A), echivalentul în lei, potrivit cursului de schimb valutar comunicat de BNR la data producerii evenimentului asigurat.