Au fost numiți noii administratori ai CN APM. Cine va face „cărțile“ în Portul Constanța, în următorii patru ani

507
3 min citire
Au fost numiți noii administratori ai CN APM. Cine va face „cărțile“ în Portul Constanța, în următorii patru ani - port-1769955762.webp
Schimbări spectaculoase la vârful Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, care, începând de luni, 2 februarie 2026, are o nouă componență a Consiliului de Administrație. Nume cu greutate, precum Elena Vlad sau Claudiu Drumea, au „sărit“ din schemă, iar printre noii administratori, care vor avea mandate pe patru ani, se regăsesc Lucian Lungoci, Gheorghe Bătrînca sau Petronel Chiriac.

AGA CN APM SA Constanța, desfășurată pe 30 ianuarie 2026

Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime (CN APM) SA Constanța s-a întrunit în data de 30 ianuarie 2026, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din București.
La ședință au participat deținătorii unui număr total de 25.864.908 acțiuni, reprezentând 80% din numărul total de acțiuni emise de companie, asigurându-se astfel majoritatea necesară pentru luarea și validarea deciziilor.

Reprezentarea acționarilor

  • Statul român / Ministerul Transporturilor, acționar majoritar (80%), a fost reprezentat de Laura Diana Gîrlă și Adrian Olteanu
  • Fondul Proprietatea, acționar minoritar (20%), a transmis vot prin corespondență
  • A fost prezent și directorul general al companiei, Mihai Teodorescu, în baza împuternicirii acordate de către președintele Consiliului de Administrație, Elena Vlad
Fiind constatată legalitatea întrunirii, s-a trecut la vot, fiind adoptate mai multe decizii importante pentru viitorul companiei.

Câți bani vor câștiga noii administratori CN APM SA Constanța

Adunarea Generală a Acționarilor, în conformitate cu prevederile legii și ca urmare a finalizării procedurii de selecție, a aprobat numirea pe o perioadă de patru ani în funcțiile de administratori a următoarelor persoane:
  • Gheorghe Bătrînca
  • Dan Alexandru Catană
  • Mihai Teodorescu
  • Petronel Chiriac
  • Mihai Drăgan
  • Lucian Dumitru Lungoci
  • Cătălin Diaconu
Mandatele sunt valabile începând cu data de 2 februarie 2026 și până la 1 februarie 2030.

Indemnizația administratorilor

S-a stabilit ca indemnizația fixă lunară brută a administratorilor numiți să fie de 10.636 lei brut, cu condiția ca aceasta să nu depășească de două ori media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut lunar, aferent activității desfășurate conform obiectului principal de activitate al companiei, la nivel de clasă CAEN, comunicat de Institutul Național de Statistică, și cu încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.

Deciziile adoptate în AGA

Se aprobă forma și conținutul contractului de mandat ce urmează să fie semnat cu membrii nou numiți.
Se aprobă ca reprezentanții Ministerului Transporturilor în AGA CN APM SA Constanța să semneze contractul de mandat care va fi încheiat cu membrii nou numiți în Consiliul de Administrație.
Se aprobă mandatarea directorului general în vederea îndeplinirii tuturor actelor și formalităților necesare înregistrării și publicării hotărârilor adoptate la Oficiul Registrului Comerțului.
"
Documentul a fost semnat, la finalul ședinței, de Laura Diana Gârlă și secretarul tehnic Adina Albu.

Cine iese din conducerea companiei

În noua echipă de conducere nu se mai regăsesc:
  • Elena Vlad, membru provizoriu și președinte al Consiliului de Administrație
  • Mihnea Claudiu Drumea, administrator provizoriu
De asemenea, la nivelul conducerii executive, este o chestiune de timp până când actualul director general, Mihai Teodorescu, va fi înlocuit din funcție.

Ce urmează

În edițiile viitoare, îi vom prezenta în amănunt pe noii administratori ai companiei:
  • cine sunt,
  • ce pregătire au,
  • ce averi au strâns în timp
  • și ce îi recomandă pentru asemenea poziții importante.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0385 secunde