Autoritățile maritime de la Marea Neagră se întâlnesc la Constanța

189
Autoritățile maritime de la Marea Neagră se întâlnesc la Constanța - autoritatilemaritime-1396789944.jpg

Articole de la același autor

În perioada 8 - 10 aprilie 2014, la hotelul Ibis din Constanța, se desfășoară lucrările celei de-a 15-a reuniuni a Comitetului Memorandumului de Înțelegere al Mării Negre privind Controlul Statului Portului (PSC). Gazda evenimentului este Autoritatea Navală Română. 
Au confirmat participarea la eveniment: Bulgaria, Georgia, România, Federația Rusă și Turcia, în calitate de state membre. Se remarcă absența Ucrainei. În calitate de observatori, vor fi prezenți reprezentanți ai Autorității Maritime din Republica Azerbaijan, Paris MOU, Abudja MOU și ai Pazei de Coastă a Statelor Unite.
Pe agenda reuniunii se află teme privind: procedurile tehnice de PSC, sistemul de inspecții, sistemul de informatizare și schimbul de informații, evaluarea activității secretariatului și managerilor BSIS, analize statistice, evaluarea performanțelor BS MOU și eficacitatea inspectorilor PSC și a autorităților membre, activitățile de cooperare tehnică regională și interregionale.
Reuniunile comitetului BS MoU se organizează anual, fiind găzduite pe rând de țările riverane Mării Negre, membre ale memorandumului.
Memorandumul de Înțelegere al Mării Negre privind Controlul Statului Portului (BS MOU) a fost încheiat în data de 7 aprilie 2000 și a intrat în vigoare la 19 decembrie 2000, după prima reuniune pregătitoare din Varna, din anul 1999.
BS MoU are ca membri autoritățile maritime din șase state riverane Mării Negre: Bulgaria, Georgia, România, Federația Rusă, Turcia și Ucraina.
Principalul obiectiv al Memorandumului de Înțelegere privind Controlul Statului Portului în Regiunea Mării Negre este stabilirea unui regim de PSC eficient în regiune prin cooperarea și armonizarea activităților de port state control ale autorităților membre, în scopul eliminării navelor sub-standard, al promovării siguranței maritime, al creșterii protecției mediul marin și asigurării condițiilor optime de muncă și de viață la bordul navelor.
O serie de organizații și memorandumuri de înțelegere sunt asociate cu BS MOU în calitate de observatori, după cum urmează: Autoritatea Maritimă din Republica Azerbaijan, Paza de Coastă a Statelor Unite (USCG), Organizația Maritimă Internațională (IMO), Organizația Internațională a Muncii (ILO), Memorandumul de Înțelegere de la Paris privind controlul statului portului (Paris MoU), Memorandumul de Înțelegere al Mării Mediterane privind controlul statului portului (MedMoU), Memorandumul de Înțelegere al Africii Centrale și de Vest privind controlul statului portului (ABUJA MoU) și Memorandumul de Înțelegere Riyadh privind Controlul Statului Portului (Riyadh MoU), precum și Comisia de Protecție a Mării Negre Împotriva Poluării (BS Commission). 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 22 Martie 2014
Stire din Eveniment : USS Truxtun a părăsit Marea Neagră
Pagina a fost generata in 0.5681 secunde