Bancherii vor să mă jupoaie ca pe mielul de Paști

Mă scuzați, o clipă, iarăși sună telefonul!

"Alo, domnul Ion? - mă întreabă o voce profesionistă. Sunt reprezentantul firmei de investiții financiare… . Numai un minut vă rețin. Ați aflat că Manchester United - ați auzit de ea! - scoate la vânzare un pachet de acțiuni. Cât ați fi dispus să investiți? Grăbiți-vă, acum e momentul să facem bani!"

Încerc să-i explic că nu mă intere-sează speculațiile bursiere și că nu e obligatoriu să câștige toată lumea. Sunt mulți care au rămas cu banii blocați și n-au altă soluție decât să vândă în pierdere. El o ține pe a lui și se străduiește din răsputeri să mă prindă în plasă. Exasperat îi tai macaroana cu un "Adio!" acru și închid telefonul.

După o oră-două, un alt apel.

"Alo, domnul Ion? - îmi cântă numele o voce suavă, blondă. Reprezint firma de asigurări facultative de sănătate… Numai un minut vă rețin."

Sirena din receptor începe să depene o poveste din care reiese că, dacă nu-mi fac asigurarea de sănătate la firma ei, pot să-mi iau adio de la viață.

În timp ce încearcă să mă îmbro-bodească, îmi vine o idee salvatoare. O întrerup brutal: "V-au luat-o alții înainte. Am, deja, o poliță de asigurare."

Simt cum vocea se înnegrește de ciudă. După un suspans de o clipă, începe să mă descoasă: "Cu ce firmă ați semnat? Pe ce sumă?"

Nu-mi vine niciun nume în minte, așa că îi spun: "E strict confidențial!" Fără alte cuvinte, sirena se leapădă de mine și-mi trântește receptorul în nas.

N-am timp să îmi revin căci se aude soneria telefonului.

"Alo, domnul Ion? Vă sun de la banca… Numai un minut vă rețin cu o ofertă excepțională de credite de consum pentru Paști!"

De data asta schimb tactica. Renunț la apărarea politicoasă și trec direct la atac.

"Domnule, dați-mi dumneavoastră un minut! Am să vă spun o strofă dintr-o poezie, pentru a vă face să înțelegeți de ce nu mă interesează oferta dumneavoastră: Pentru bancheri, eu sunt vânatul; / Mă hăituiesc ca pe jivine. / Bani cu-mprumut m-a-mpins păcatul / Să iau în vremuri asasine."

Bancherul râde nechează și încearcă să spună ceva. Nu-i dau voie să preia inițiativa și continuu atacul. Îl descos: care e dobânda ofertei? Se cam codește, dar până la urmă îmi răspunde: 16,5% pe an.

"Păi asta-i dobândă… creștinească, milostivă? V-ați propus să-i jefuiți pe români chiar de Paști? Domnule, de ce nu respectați politica BNR? Banca centrală a redus politica de dobândă monetară la 5,25% pe an și voi mențineți dobânzile la peste 16% pentru populație și peste 20% pentru agenții economici. Sunteți mai răi decât cămătarii."

Bancherul parează, încercând să mă prostească: "Domnule, păi 16,5% pe an împărțit la 12, înseamnă o dobândă de 1,375% pe lună, deci mai puțin decât 5,25%, cât a stabilit BNR."

Pun capăt convorbirii spunându-i: "Domnule, nu sunt nici disperat și nici fraier. Nu mă interesează creditele voastre, cum nici pe voi nu vă interesează greutățile acestei țări și politica ei monetară. Românii ar trebui să vă dea o lecție și să vă trântească, de acum încolo, telefonul în nas."

Brusc, legătura s-a întrerupt. În receptor a început să se zbată tonul de ocupat. Mă cam ambalasem, dar n-am reușit să-mi găsesc liniștea, căci a sunat, din nou, telefonul. În receptor, o voce de sirenă îmi șoptește persuasiv:

"Alo, domnul Ion? Vă sun de la banca… Numai un minut vă rețin cu o ofertă excepțională de credite de consum pentru Paști!"