Băncile caută afacerile de succes cu lumânarea

435
3 min citire
Băncile caută afacerile de succes cu lumânarea - 946a74e58ff86d50c79ba0c5b146169b.jpg
Sistemul bancar românesc este stabil și are o bună lichiditate la ora aceasta.
Din statisticile BNR rezultă că, în septembrie 2010, volumul creditelor în lei și valută acordate clienților nebancari, neguvernamentali s-a ridicat la 209,4 miliarde lei, din care 7,48% erau restante.
Pe de altă parte, băncile comerciale aveau disponibilități de 184,075 miliarde de lei,
cu doar 11,66% mai mici decât creditele angajate.
Numeroase instituții financiare au raportat creșteri de profit în cursul acestui an, comparativ cu 2009. Dar acestea sunt mai curând roadele creditelor acordate în perioada de creștere economică. Începând din 2009, piața creditului românesc s-a contractat sub impactul recesiunii de import. Dobânzile active au fost la nivel de prohibiție multă vreme, iar băncile au transformat prudența în barieră de netrecut pentru solicitanții de credite.
Chiar dacă BNR s-a străduit să dezghețe creditarea, coborând rata dobânzii de politică monetară de la 10,25%, cât era în august 2008, la 6,25% în prezent, piața este prea puțin activă.
Bancherii privesc la disponibilitățile care băltesc în seifuri, la slăbiciunile economiei reale și nu se încumetă să lase garda jos. Cum să-și asume riscul, punând în pericol propria stabilitate, banii deponenților, când mecanismele economiei reale sunt blocate? Consumul (populației, corporatist și al statului) este în continuă scădere, inflația este în creștere, piața imobiliară e paralizată, sectorul construcțiilor este în picaj, industriile și serviciile conexe trag targa pe uscat, iar comerțul se ține de gard să nu cadă.
Cum să creditezi o economie corodată de arierate, în care statul român este principala sursă de blocaj economico - financiar? Cum să acorzi împrumuturi unei economii extrem de volatile, care nu mai are o bază contractuală și care trăiește din comenzi de azi pe mâine?
Astăzi multe încrengături de afaceri sunt asemenea castelelor din cărți de joc. Dă faliment o firmă și trage alte zece după ea în prăpastie, care nu mai pot returna creditele angajate.
Toate acestea sunt motive care fac băncile să fie excesiv de pru-dente. "Vrem să susținem creditarea, dar ne orientăm spre afacerile de succes" - a declarat, pentru "Cuget Liber", sub protecția anonimatului, unul dintre bancherii constănțeni (regulamentele băncilor nu permit per-sonalului de la nivelul sucursalelor să facă declarații de presă).
Printre afacerile de succes ale momentului, acesta a indicat serviciile maritime și producția de energie din surse alternative. Într-adevăr, industria portuară înregistrează un reviri-ment în 2010, pe fondul relansării exporturilor și a tranzitului de mărfuri prin România.
De altfel, în 2009 și 2010, sectorul privat a realizat învestiții de zeci de milioane de euro în porturile Constanța și Mangalia, cu sprijinul băncilor comerciale. Iar pentru 2011, se află în pregătire alte proiecte majore.
La rândul lor, IMM-urile care vin cu idei de afaceri realiste, fundamentate pe studiul pieții, au șanse mari să obțină sprijinul băncilor. Dacă vor bani, trebuie să demonstreze că știu să-i înmulțească și, mai ales, că pot să-i returneze.
"Analiza de risc are cea mai mare greutate la acordarea unui credit în zilele noastre" - a afirmat bancherul. În mod surprinzător, niciunul dintre domeniile economice nu este socotit ca fiind mai riscant decât altele, nici măcar afacerile imobiliare sau cele din sectorul construcțiilor.
"Nu plecăm de la prejudecăți, de la generalizări. Analizăm fiecare solicitare în parte, fără a-i diminua din start șansa de a obține creditul. Așa este corect față de clienți" - afirmă bancherul.
Cu toate acestea, obținerea creditului este dificilă, mai ales că garanțiile solicitate (în special imobiliare) sunt mult mai mari astăzi decât în urmă cu doi ani. Băncile vor să se asigure că pot executa rapid bunurile gajate și că vor recupera în întregime împrumutul și dobânda, indiferent de starea pieței.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0395 secunde