Băncile comerciale întârzie reducerea dobânzilor

381
Banca Națională a României (BNR) a făcut primul pas în a debloca piața creditării, prin reducerea dobânzii de referință cu jumătate de punct procentual, la 9,5%, începând cu 7 mai 2009. Anterior, BNR a redus la zero rata rezervelor minime în valută, pe termen lung. Următorul pas trebuie făcut de bănci, prin micșorarea dobânzilor la împrumuturile către populație și agenți economici.

Toate instituțiile bancare au anunțat scăderi ale profitului net, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. BCR a anunțat o reducere a volumului de credite noi de 60%, în primul trimestru, comparativ cu perioada similară din 2008. "Nivelul din primele trei luni este comparabil cu volumul de credite noi pe care l-am dat în 2006, cu precizarea că acum structura este diferită. Atunci, creditele negarantate aveau o pondere mai mare, deci și riscul era mai ridicat", a declarat vicepreședintele BCR, Martin Skopek.
Directorul general al ING Bank România, Mișu Negrițoiu a vorbit de o scădere cu o treime a volumului de credite de retail. "Creditele de nevoi personale au scăzut cel mai mult, iar cele în lei s-au redus mai mult decât cele în valută", a precizat Mișu Negrițoiu.
Principalii factori care au dus la blocarea pieței au fost înăsprirea condițiilor de creditare din toamnă și creșterea peste măsură a costurilor pentru contractarea unui împrumut.

Creditele de nevoi personale
Cele mai mari restanțe acumulate de clienții băncilor de consum sunt la creditul de consum în lei. În acest sector, sunt afișate cele mai mari dobânzi. Dobânzile anuale efective (DAE), în care sunt incluse și comisioanele, pot depăși 30%.
Bancpost are o dobânda anuala efectivă de 35%, în condițiile în care suma maximă oferită pentru contractarea unui credit de nevoi personale este de 35.000 lei. Unicredit Țiriac oferă astfel de împrumuturi cu dobânda variabilă de până la 27%, fără a lua în calcul comisioanele anuale.
Pentru creditele de nevoi personale în lei, de la Raiffeisen Bank, dobânda anuală efectivă poate depăși chiar 40% (41,5% pentru o sumă contractată între 1.000 și 4.000 de lei, cu perioada de rambursare de 60 de luni și 42,86%, pentru sumele de până în 1.000 lei).
Există bănci care practică dobânzi de 20%. Royal Bank of Scotland oferă credite de consum, în moneda națională, cu o dobândă variabilă de 11,89%. În cazul unui împrumut de 40.000 lei, acordat pe o perioadă de 60 de luni, dobânda anuală efectivă este de 21,5%. La CEC Bank, dobânda fără comisioane este de 13,95%.
Pentru împrumuturile în euro, costurile sunt semnificativ mai mici. CEC Bank oferă credite de nevoi personale, în euro la o dobândă variabilă de 9,75%. Durata de creditare este de maxim cinci ani, iar nivelul maxim nu poate depăși 15.000 de euro. La Raiffeisen Bank, dobânda anuală efectivă, pentru o suma contractată mai mare de 7.000 de euro, este de 20,31%. Garanti Bank oferă credite în euro, cu o dobândă anuală efectivă pe o perioadă de 120 de luni, de 17,16%.
De menționat că perioada de aprobare a scăzut simțitor, parțial și datorită scăderii cererii de creditare. Perioada de aprobare poate fi și de 15 minute, la BRD, dacă există o preacceptare a cererii de creditare. Majoritatea băncilor aprobă împrumutul în 24 ore până la două - trei zile lucrătoare.

Creditele ipotecare
Criza a ieftinit casele, în principal din cauza greutății cu care se poate lua în prezent un credit ipotecar. Media dobânzilor se învârte în jurul a 9%, pentru acest tip de împrumut.
La Royal Bank of Scotland, dobânda fără comisioanele anuale la creditele în lei este de 10,19% și de 6,29%, în euro. Astfel, în cazul unui credit ipotecar cu valoarea totală a creditului de 50.000 de euro, acordat pe o perioadă de 30 de ani, valoarea totală plătită efectiv de consumator este de 159.200 de euro. Pentru un împrumut de 200.000 de lei, tot pe o perioadă de 30 de ani, valoarea efectivă plătită este de 854.680 lei.
La BCR, dobânda la un credit ipotecar în euro este fixă și poate ajunge până la 11%, dacă împrumutul este acordat pe 30 de ani. În lei, dobânda în primii cinci ani este fixă, la 18,25%. Suma maximă contractată poate ajunge la 400.000 de euro. La Bancpost, creditul ipotecar are o dobândă între 10,5%, pentru o sumă aprobată mai mică de 35.000 de euro, și 9,5%, pentru o suma mai mare de 75.000 de
euro.
Principala problemă în contrac-tarea împrumuturilor pentru casă este avansul destul de mare pe care trebuie să-l acorde clientul, până la 50%, la OTP Bank. Media rămâne undeva la 25 - 30% din valoarea investiției.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5356 secunde