Piața creditului e bolnavă

Băncile și-au dat cu stângul în dreptul, scumpind împrumuturile

465
1 min citire
Președintele Chartered Financial Analyst (CFA) România, Dragoș Cabat, a declarat marți că băncile românești au blocat 95% din creditele pe retail și 90% din creditele pentru companii. Reprezentanții bancari locali infirmă procentele.
Instituțiile financiare din Constanța nu neagă, însă, scăderea semnificativă a clienților și a volumului de credite. "Acest lucru se vede cu ochiul liber. Intrați acum într-o bancă sau într-un hypermarket și, dacă ați intrat și acum jumătate de an în aceleași locații, veți sesiza diferența", a declarat un reprezentant bancar local. Reticența nu vine din partea instituțiilor de creditare, ci din partea clienților, conform agenților bancari constănțeni. Raiffeisen Bank îi așteaptă, dar aceștia sunt într-un număr din ce în ce mai mic și, în plus se gândesc de două ori înainte să semneze un contract de creditare. "Totuși, în contextul actual, volumul de credite pentru persoanele juridice a rămas constant. Acest segment de piață este mai puțin flexibil, iar societățile au nevoie de credite pentru a supraviețui", a declarat un reprezentant al Raiffeisen Bank.
Pe de altă parte, criza poate fi o oportunitate pentru băncile cu o cotă redusă pe piață pentru a atrage noi clienți și pentru băncile mari, cu cote impresionante, de
a-și consolida poziția. În situația în care creditul de consum tinde spre zero, creditul ipotecar poate constitui cheia relansării pieței bancare, în opinia agenților bancari din Constanța. Bănci precum BCR sau CEC Bank deja încearcă să facă acest lucru, prin acordarea de dobânzi fixe reduse în primii ani de creditare, în cazul investițiilor imobiliare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.027 secunde