BancNote

287

Articole de la același autor

Profitul Allianz-Țiriac Asigurări a crescut cu 35 milioane euro
Allianz-Țiriac Asigurări a afișat prime brute subscrise în valoare de 173 milioane de euro pe segmentul asigurărilor generale în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2007, cu 35 milioane euro mai mult față de primul semestru a anului trecut. Profitul operațional afișat de companie pe acest segment este de patru milioane euro, nivel similar cu cel obținut în 2006, potrivit unui raport al grupului Allianz. Compania a afișat un volum de prime brute subscrise pe segmentul asigurărilor de viață în creștere cu 6,6%, până la 16 milioane euro, comparativ cu 15 milioane euro în aceeași perioadă a anului trecut.

Credit Europe Bank a lansat împrumutul în franci elvețieni
Credit Europe Bank România a anunțat că, începând din această lună, acordă credite pentru investiții imobiliare în franci elvețieni cu perioadă de grație de patru ani și o dobândă fixă de 2,25% în primul an de creditare. Potrivit băncii, contractantul unui credit pentru investiții imobiliare în franci elvețieni cu perioadă de grație nu plătește băncii dobânda în primele șase luni de credit,
iar în următoarele 42 de luni plătește doar echivalentul dobânzii. "Am creat acest produs pentru a oferi o soluție pentru clienții noștri cu buget restrâns, care până acum nu au avut acces la soluții de finanțare pentru investiții imobiliare", a spus res-ponsabilul segmentului bancar individual al Credit Europe Bank, Utku Ogrendil.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2954 secunde