16 bănci americane au fost închise de autorități, în 2010
Numărul băncilor închise de autoritățile din SUA în acest an a crescut la 16, după prăbușirea unei instituții financiare cu active de 18,2 miliarde de dolari din statul Minnesota, potrivit CNN.
Departamentul Comerțului din SUA a numit Autoritatea Federală de Garantare a Depozitelor ca administrator al American State Bank of Minnesota. Instituția de credit are depozite atrase de la populație în valoare de 16,3 miliarde de dolari.
O bancă din Liechtenstein, obligată să plătească daune de 7,3 milioane euro unui client
Fosta subsidiară a băncii LGT, cu sediul central în Liechtenstein, stat cunoscut drept paradis fiscal datorită taxelor mici, a fost obligată de instanță să plătească daune în valoare de 7,3 milioane euro unui client.
Elmar Schulte, clientul german al LGT, a cerut despăgubiri egale cu amenda dată de autoritățile germane, motivând că banca nu l-a informat în momentul în care date confidențiale privind contul său au fost furate și predate fiscului german, afectându-i astfel șansele de a scăpa acuzațiilor de evaziune fiscală.
Fiduco Treuhand AG, cunoscută anterior drept LGT Treuhand AG, a anunțat ca va face apel la decizia luată de tribunalul din Liechtenstein.
Patru bătrâni germani au răpit un bancher pentru a-și recupera economiile pierdute
Patru bătrâni din Germania ar putea fi condamnați la ani grei de închisoare după ce l-au sechestrat timp de mai multe zile într-un subsol pe bancherul însărcinat să le administreze economiile, potrivit Reuters.
Ei sunt acuzați că au organizat răpirea bancherului în momentul în care ieșea din apartamentul său. Ulterior, l-au imobilizat și l-au dus într-o localitate aflată la 500 km distanță de orașul în care locuia.
Cei patru bătrâni, cu vârste între 60 și 79 de ani, au încercat să-l forțeze să transfere sume mari de bani în conturile lor.
Bătrânii au respins acuzația de răpire, spunând că l-au invitat pe consilierul lor financiar să petreacă o vacanță în Bavaria.