Banking, producție industrială, investiții. INFO economic

40
1 min citire
Banking, producție industrială, investiții. INFO economic - 1-1768474871.webp
l Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut joi, 15 ianuarie, la 6,01% pe an, de la 6,03% pe an în şedinţa precedentă, informează Banca Naţională a României.
Indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a stagnat la 6,14% pe an, iar ROBOR la 12 luni a coborât la 6,31% de la 6,34% cât a fost miercuri.
l Producția industrială a scăzut ca serie brută cu 1,1%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 0,5%, în primele 11 luni ale anului, comparativ cu intervalul similar din 2024, informează Institutul Național de Statistică.
În perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2025, comparativ cu perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2024, producția industrială (serie brută) a scăzut ca urmare a declinului înregistrat de industria prelucrătoare (-1,4%) și industria extractivă (-1,2%).
l UniCredit și Fondul European de Investiții au semnat la Viena una dintre cele mai ample tranzacții de garantare InvestEU, prin care va crește semnificativ sprijinul acordat întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) din Europa Centrală și de Est (ECE).
Noile garanții InvestEU în valoare de 445 milioane de euro vor debloca finanțări în valoare de până la 890 milioane de euro pentru IMM-uri în șapte țări din ECE până la sfârșitul anului 2027. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 17 Decembrie 2025
Stire din Economie : Bursă, industrie, banking. INFO economic
Pagina a fost generata in 0.0383 secunde