BCR face donații pentru victimele inundațiilor

207

Articole de la același autor

Banca Comercială Română (BCR) a donat 20.000 de euro pentru organizațiile Salvați Copiii și Crucea Roșie, în sprijinul victimelor inundațiilor. De asemenea, a demarat o campanie internă prin care stimulează angajații să doneze bani pentru sinistrați, astfel încât suma se va dubla.
"În situații de calamitate naturală este nevoie de specialiști care știu cum să reacționeze: cum să trateze cu victimele și cum să redirecționeze eficient resur-sele atrase pentru ajutorul sinistraților. Salvați Copiii și Crucea Roșie au oameni extrem de bine pregătiți, care au identificat deja cine are nevoie de ajutor și în ce constă acesta. Ne alăturăm lor și îi încurajăm și pe colegii noștri să se implice pentru că în astfel de situații fiecare gest contează" - a declarat Ana Ilinca Macri, șeful depar-tamentului comunitate și comunicare internă.
Cei 10.000 de euro primiți de la BCR, vor fi folosiți de asociația Salvați Copiii pentru organizarea unei tabere pentru cei 650 de copii din Suceava, afectați de inundații. Banii vor fi folosiți și pentru a le cumpăra haine, alimente și produse de primă necesitate. În plus, "Salvați Copiii" va deschide în localitățile afectate centre de consiliere psihologică pentru copii.
Cei 10.000 de euro primiți de Crucea Roșie Romană vor fi folosiți pentru a cumpăra alimente, saltele, pături, apă și produse sanitare pentru sinistrații din Moldova.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 07 Iulie 2010
Stire din Economie : Luați-i peninsula lui Mazăre! (I)
Pagina a fost generata in 1.9483 secunde