BMW și-a arătat clasa la Constanța

775

Articole de la același autor

Pasionații constănțeni ai mărcii BMW au avut posibilitatea de a testa, în perioada 23-24 aprilie, noile tehnologii Efficient Dynamics dezvoltate de producătorul german pentru BMW Seria 1, BMW Seria 3 și BMW Seria 5, cu ocazia turneului european de promovare BMW What’s Next.
Potrivit reprezentanților Bavaria Motors Constanța, gazda evenimentului, principalele tehnologii dezvoltate de BMW Efficient Dynamic sunt anvelopele cu rezistență redusă de rulare, care au în compoziția lor materiale care reduc constant consumul de combustibil, servodirecția electrică, sistemul Air Vent Control, care deschide și închide clapetele de răcire ale radiatorului pentru îmbunătățirea performanțelor aerodinamice, frânarea regenerativă, care transformă fiecare watt al energiei de frânare în putere utilă, sau funcția auto start-stop, care reduce consumul prin închiderea automată a motorului la fiecare oprire.
"Pentru asigurarea unui avans în tehnologia auto și a creșterii performanțelor automobilelor, inginerii BMW nu au studiat doar îmbunătățirea unei singure componente, ci a fiecăreia dintre acestea. Întregul este întotdeauna mai bun ca suma componentelor sale. De aceea, rezultatul reprezintă nu doar seria caracteristicilor inovatoare ale motoarelor, ci și combinarea puterii mărite cu un consum redus de combustibil. Tehnologia inovativă, precum injecția de înaltă precizie, Variable Twin Turbo sau tehnologia Common Rail sunt sisteme existente pe fiecare model BMW", au declarat reprezentanții Bavaria Motors Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8277 secunde