BNS: Forța majoră nu poate fi invocată ca motiv de încetare unilaterală a relației de muncă

356
BNS: Forța majoră nu poate fi invocată ca motiv de încetare unilaterală a relației de muncă - for539amajoranupoatefiinvocata-1584289854.jpg

Articole recomandate

Printr-un comunicat de presă, Blocul Național Sindical atrage atenția asupra necesității respectării prevederilor legislative în materie de muncă, având în vedere noul context creat de măsurile impuse pentru prevenirea epidemiei de coronavirus (COVID – 19).

"Au apărut în aceste zile, atât în media, cât mai ales în sesizări adresate direct BNS sau instituțiilor abilitate, comunicări ale unor situații de încetare a unor contracte individuale de muncă prin simple notificări făcute de angajatori către salariați, cu singura motivație forța majoră.

Dorim să atragem atenția asupra faptului că forța majoră nu poate constitui, conform prevederilor Codului Muncii, o cauză de încetare a contractului individual de muncă.

Codul Muncii indică posibilitatea de a invoca forța majoră doar în situații ce vizează: efectuarea de ore suplimentare, chemarea salariatului din concediul de odihnă sau modificarea temporară a locului muncii.

Soluția legală în asemenea cazuri nu poate fi alta decât:

- fie reducerea temporară a activității, în temeiul art.53 din Codul muncii, situație în care salariatul beneficiază de o indemnizație ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului ocupat;

- fie, în cazul în care angajatorul își restrânge activitatea din motive economice, reducerea locurilor de muncă ocupate de salariații vizați. Concedierea salariaților poate avea loc doar cu derularea tuturor procedurilor legale privind concedierea colectivă."

BNS condamnă orice tentativă de limitare a pierderilor financiare din partea mediului de afaceri, prin încetarea contractelor de muncă unilateral, cu încălcarea normelor de drept, profitând astfel de situația specială în care ne aflăm. Organizația face apel la solidaritate și la dialog, întrucât în astfel de situații se impune respectarea normelor de drept cu bună credință, de către toate părțile implicate.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4351 secunde