Intenția Guvernului Tăriceanu de a modifica OG 22/1999 – așa numita Lege a porturilor – stârnește furtuna sindicală. Simulacrul de dialog social organizat la Ministerul Transporturilor este denunțat de Blocul Național Sindical. Acesta i-a cerut premierului Călin Popescu Tăriceanu, să intervină "de urgență" în ceea ce numesc liderii confederației "un caz flagrant de încălcare a principiilor dialogului social." BNS îi solicită primului ministru "să facă tot posibilul pentru a-i determina pe subordonații dumnealui să țină cont de opiniile sindicatelor și patronatelor exprimate în comisiile de dialog social."
Potrivit BNS, "În urmă cu câteva zile, în cadrul ședinței de dialog social de la Ministerul Transporturilor, în care s-a dezbătut proiectul de lege privind modificarea OG 22/1999, partenerii sociali au dat un aviz negativ, prin vot democratic, asupra acestei propuneri de act normativ. Din informațiile pe care le deținem - și din declarațiile făcute în timpul ședinței de Barna Tanczos, secretar de stat în Ministerul Transporturilor - se pare că partea guvernamentală intenționează să treacă peste votul comisiei și să forțeze adoptarea proiectului de lege fără amendamentele sindicatelor și patronatelor de pe raza portului Constanța."
Partenerii sociali consideră că, într-un asemenea caz, se impune intervenția directă a premierului Călin Popescu Tăriceanu, "cu atât mai mult cu cât amendamentele aduse de Federația Națională a Sindicatelor Portuare au fost elaborate de comun acord cu Organizația Operatorilor Portuari. Credem că cele două structuri care își desfășoară activitatea în portul Constanța sunt îndreptățite să propună măsuri de combatere a muncii la negru în port, iar opiniile lor referitoare la acest proiect de lege sunt pertinente și justificate de realitate."
BNS îl avertizează pe Tăriceanu că guvernului nu îi va fi prea moale dacă nu ține cont de sindicate și patronate: "În cazul în care proiectul de modificare a OG 22/1999 va fi promovat fără să se țină cont de opiniile partenerilor sociali, Federația Națională a Sindicatelor Portuare și Blocul Național Sindical vor sesiza Organizația Internațională a Muncii, Consiliul Europei și Federația Internațională a Transportatorilor. Pasul următor va fi informarea tuturor marilor companii cu privire la faptul că, în portul Constanța, munca la negru este încurajată prin lege. Proiectul de lege în varianta dorită de guvern nu este altceva decât o invitație legală la folosirea muncii la negru."