l Bursa de Valori București a deschis în creștere pe aproape toți indicii ședința de miercuri, 14 ianuarie, iar rulajul se cifra la 10,41 milioane de lei, după 40 de minute de la debutul ședinței. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,61%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni, consemna o creștere de 0,59%.
Cele mai mari creșteri ale valorii acțiunilor le înregistrau Biofarm (+4,4%), One United Properties (+3,41%) și Artego (+2,86%).
l Producția de carne a României a crescut în noiembrie 2025 la porcine și la păsări, iar la bovine, ovine și caprine a scăzut, în comparație cu aceeași lună din 2024, informează Institutul Național de Statistică.
De asemenea, în luna noiembrie 2025, față de luna precedentă, numărul sacrificărilor și greutatea în carcasă au crescut la porcine, iar la bovine, la ovine și caprine și la păsări au scăzut.
l Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a coborât miercuri, 14 ianuarie, la 6,03% pe an, de la 6,05% pe an în şedinţa precedentă, informează Banca Naţională a României.
Indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a ajuns la 6,14% pe an, de la 6,15% cât a fost marţi, iar ROBOR la 12 luni a coborât la 6,34% de la 6,37%.