l Bursa de Valori București a deschis în creștere pe aproape toți indicii ședința de marți, 5 mai, cu un rulaj total în valoare de 7,8 milioane lei, după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,27%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni, consemna o creștere similară.
Cele mai mari creșteri ale valorii acțiunilor le înregistrau Rompetrol Rafinare (+3,31%), Bursa de Valori București (+2,32%) și Aerostar (+1,84%).
l Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 8,7% în primul trimestru din 2026, față de aceeași perioadă a anului trecut, iar înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au înregistrat un declin de 1,4%, informează Institutul Național de Statistică.
l Executivul a adoptat Hotărârea privind aprobarea sumei alocate schemei de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor pentru anul 2026, aceasta fiind de maximum 137,201 milioane de lei credite de angajament, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Din valoarea totală, 39,045 milioane de lei alocați sunt pentru speciile taurine, bubaline, porcine și ecvine, iar 98,157 milioane de lei pentru speciile ovine și caprine.