Caixa ar putea achiziționa Libra Bank

443
Banca de economii spaniolă La Caixa și-a manifestat intenția de a achiziționa o bancă din România. Din câte se pare, banca aflată în discuție este Libra Bank, care aparține fondului de investiții Broadhurst.
De partea cealaltă, reprezentanții băncii românești au negat vânzarea însă nu au exclus posibilitatea încheierii unui parteneriat în viitorul apropiat. "Sectorul financiar-bancar are un potențial de creștere deosebit și de aceea nu se pune problema vânzării băncii, dar suntem interesați de un parteneriat cu un jucător global, care să sprijine cu know-how și tehnologie dezvoltarea băncii", a declarat Siminel Andrei, președintele NCH Advisors, companie care administrează activitatea locală a fondului american de investiții Broadhurst.
Caixa a intrat pe piața din România în toamna anului trecut când și-a făcut publică intenția de a achiziționa o bancă de retail cu ajutorul căreia să cucerească până la 4% din piața bancară românească.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9259 secunde