Când este declarat inactiv un agent economic

338
Când este declarat inactiv un agent economic - candestedeclaratinactiv-1453312770.jpg

Articole de la același autor

În Monitorul Oficial al României nr. 14 din 08 ianuarie 2016 a fost publicat Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3846/2015 pentru aprobarea procedurilor de aplicare a art. 92 din Codul de procedură fiscală, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare.

Prin actul normativ menționat au fost aprobate următoarele proceduri:

- Procedura privind declararea ca inactivi a contribuabililor/plătitorilor, potrivit art. 92 alin. (1) din Codul de procedură fiscală;

- Procedura de reactivare a contribuabililor/plătitorilor declarați inactivi;.

- Procedura de îndreptare a erorilor materiale;

- Procedura de scoatere din evidența contribuabililor/plătitorilor declarați inactivi a contribuabililor/plătitorilor radiați;

Contribuabilul/plătitorul persoană juridică sau orice entitate fără personalitate juridică este declarat inactiv și îi sunt aplicabile prevederile din Codul fiscal privind efectele inactivității dacă se află în una dintre următoarele situații:

a) nu își îndeplinește, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege;

b) se sustrage controalelor efectuate de organul fiscal central prin declararea unor date de identificare a domiciliului fiscal care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;

c) organul fiscal central constatată că nu funcționează la domiciliul fiscal declarat;

d) inactivitatea temporară înscrisă la registrul comerțului;

e) durata de funcționare a societății este expirată;

f) societatea nu mai are organe statutare;

g) durata deținerii spațiului cu destinația de sediu social este expirată.

Contribuabilii declarați inactivi potrivit procedurii aplicabile înainte de intrarea în vigoare a prezentului ordin își păstrează această calitate, până la îndeplinirea condițiilor de reactivare prevăzute de lege.

Pe perioada cât contribuabilii/plătitorii sunt declarați inactivi, le sunt aplicabile procedurile de administrare referitoare la declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. Prin excepție de la prevederile de mai sus, contribuabilii/plătitorii declarați inactivi nu vor fi supuși procedurilor curente de notificare și de impunere din oficiu pentru nedepunerea declarațiilor.

Contribuabililor/plătitorilor declarați inactivi li se anulează, din oficiu, înregistrarea în scopuri de TVA, începând cu data comunicării deciziei de declarare în inactivitate.

Persoanele impozabile cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA datorită declarării inactivității fiscale, la reactivare vor solicita înregistrarea în scopuri de TVA, la organul fiscal competent. Înregistrarea în scopuri de TVA se consideră valabilă începând cu data comunicării Deciziei de înregistrare în scopuri de TVA.

Înscrierea și scoaterea inactivității fiscale în/din evidența cazierului fiscal al contribuabilului/plătitorului și al reprezentanților legali ai acestuia se fac potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal, aprobată cu modificări prin Legea nr. 327/2015

La nivelul ANAF se organizează Registrul contribuabililor / plătitorilor inactivi / reactivați. Registrul este public și se afișează pe site-ul ANAF, www.anaf.ro, la secțiunea "Informații publice".

Competența pentru declararea stării de inactivitate fiscală, reactivare și îndreptarea erorilor, conform art. 92 din Codul de procedură fiscală, revine direcțiilor regionale ale finanțelor publice sau Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, după caz, la propunerea compartimentelor cu atribuții în domeniul gestionării registrului contribuabililor din cadrul organelor fiscale centrale în a căror evidență fiscală sunt înregistrați contribuabilii/plătitorii, a organelor de inspecție fiscală sau Direcției generale antifraudă fiscală, după caz. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2904 secunde