Cartofii, combustibilii şi serviciile de transport s-au scumpit în decembrie

198
Cartofii, combustibilii şi serviciile de transport s-au scumpit în decembrie - cartofiisauscumpit-1610643940.jpg

Articole de la același autor

Cartofii, combustibilii şi serviciile de transport aerian s-au scumpit cel mai mult în luna decembrie, faţă de luna noiembrie, în timp ce preţurile la energia termică, citrice şi alte fructe meridionale precum şi la serviciile de apă, canal şi salubritate, au scăzut. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) preţul cartofilor s-a majorat cu 2,46% comparative cu luna noiembrie, dar s-au ieftinit cu 28,49% faţă de decembrie 2019. Combustibilii s-au scumpit cu 1,73% în decembrie dar s-au ieftinit cu 6,81% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2019. Datele INS mai arată că preţurile serviciilor de transport aerian au urcat cu 26,76% în ultima lună a anului 2020. Serviciile de apă, canal şi salubritate s-au ieftinit cu 0,2%. De asemenea, rata inflaţiei s-a menţinut la 2,1% în luna decembrie a anului trecut, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,24%, serviciile cu 2,69%, iar mărfurile nealimentare cu 1,01%, potrivit datelor publicate joi de (INS).




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.702 secunde