Cât pierde economia din cauza accidentelor rutiere

Rețeaua rutieră a Europei este un adevărat câmp de război. În fiecare an, pe șosele, sunt grav rănite în accidente circa 250.000 de persoane, iar alte zeci de mii sunt ucise. În 2012, viața a 28.000 de cetățeni comunitari a fost curmată nu de gloanțe, bombe ori ra-chetele, ci de monștrii șoselelor: autovehiculele.

Este drept, față de acum un deceniu, carnagiul este mai mic. Numărul persoanelor grav rănite s-a redus cu 36%, iar al celor ucise, cu 43%.

Statisticile oficiale arată că, în România anului 2005, au fost înregistrate 6.905 accidente rutiere grave, cu 2.491 morți și 5.637 răniți. Un record negru. Autoritățile au reacționat apăsând pedala sancțiunilor. Le-au înmulțit și înăsprit. S-a produs o ameliorare a situației, astfel că, în 2012, au fost consemnate numai 3.934 accidente grave, cu 778 morți și 6.314 răniți (din care 3.786 răniți grav). În ciuda scăderii, numărul accidentelor și victimelor continuă să fie ridicat.

Starea de securitate rutieră reprezintă o componentă a unei economii sănătoase. Cu cât nu-mărul accidentelor și al victimelor este mai mare, cu atât economia are mai mult de suferit.

De-a lungul timpului s-au făcut tot felul de evaluări ale costurilor economice ale accidentelor rutiere. Un studiu al experților Băncii Mondiale efectuat în 2008, evalua costurile globale ale accidentelor rutiere la 518 miliarde dolari, respectiv 1% din produsul brut al economiei mondiale. Costul economic al accidentelor din România era estimat la 4,1 miliarde de dolari.

Experții Băncii Mondiale au luat în calcul doar costurile directe ale accidentelor, respectiv cele ce includ tratamentul de urgență al victimelor, costurile medicale inițiale, cheltuielile de refacere, tratamentul pe termen lung, costurile cu polița de asigurare și cele suportate de angajator.

Dacă avem în vedere cheltuielile făcute de familiile victimelor și pierderile generate de scoaterea totală sau parțială din producție a celor implicați în accidente, costurile reale suportate de economie și societate sunt cu mult mai mari și pe termen lung.

Autoritățile din România ignoră nu doar consecințele economice ale accidentelor, ci și cauzele lor reale. Pentru gradul ridicat de in-securitate rutieră, întreaga responsabilitate este aruncată în spinarea participanților la trafic. Statisticile oficiale plasează neatenția, viteza excesivă, oboseala și consumul de alcool în fruntea cauzelor accidentelor. Dar lucrurile sunt ceva mai complicate. La producerea evenimentelor contribuie direct sau indirect, activ sau pasiv chiar instituțiile statului, adică tocmai cei care au obligația să lupte pentru apărarea vieții cetățenilor. Nicio statistică oficială nu vorbește despre gropile de pe șosele, despre canalizările fără capace, despre parcarea națională reprezentată de trotuarele și carosabilul României, despre pădurile de panouri publicitare din calea automobilelor, despre proasta iluminare a rețelei rutiere, despre deficiențele sistemului de avertizare. În procesele verbale încheiate în urma accidentelor nu se amintește niciun cuvânt despre faptul că vizibilitatea și manevrabilitatea în trafic sunt îngreunate cu largul concurs al administrațiilor locale. În zadar autoritățile înăspresc sancțiunile, dacă primăriile și consiliile locale se nu străduiesc să asigure condițiile favorabile producerii accidentelor.

Pe 8 mai, la Atena, în cadrul consiliului informal al miniștrilor transporturilor din Uniunea Europeană, la care a participat și ministrul Dan Șova, au fost discutate politicile și acțiunile ce ar trebui promovate pentru a face drumurile mai sigure.

Din păcate, cel puțin în ceea ce privește România, nu au fost abordate aspectele de care depinde creșterea securității rutiere:

- extinderea rețelei de autostrăzi și de șosele de centură;

- repararea și modernizarea rețelei naționale de șoselele și drumuri, aflată într-o stare avansată de degradare;

- refacerea infrastructurii feroviare și creșterea vitezei trenurilor, astfel încât să se asigure o alternativă atractivă de transport pentru mărfuri și călători;

- eliminarea pragurilor pe Dunăre și asigurarea adâncimilor minime de navigație pentru a devia pe apă o cât mai mare parte din traficul de mărfuri de pe uscat.