Ce acte vor trebui să dețină producătorii agricoli pentru a vinde în piețe

335
Ce acte vor trebui să dețină producătorii agricoli pentru a vinde în piețe - piatagrivitei46-1361294590.jpg
Ordonanța de urgență pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol are drept scop: reducerea evaziunii fiscale din acest domeniu; reducerea presiunii speculative asupra prețurilor produselor la consumatorul final; combaterea concurenței neloiale exercitate de falșii producători agricoli. 

În România, există peste 500 piețe agroalimentare permanente, din care circa 400 sunt la orașe. În mediul rural, se organizează temporar aproximativ 700 de structuri de vânzare. 

Actul normativ reglementează modul de desfășurare a activităților economice, de valorificare de către producătorii agricoli persoane fizice a produselor agri-cole proprii, procedura de înregistrare fiscală și de exercitare a comerțului cu aceste produse în unele zone publice.

Pe viitor, certificatul de producător va cuprinde informații și date privind: temeiul legal al eliberării certificatului; numele și prenumele producătorului; denumirea produselor și suprafața de teren exploatată, respectiv și efectivele de animale deținute care sunt înregistrate în Registrul Agricol ținut de administrația teritorială pe a cărei rază se află exploatația, producțiile estimate a fi destinate comercializării.

Certificatele de producător vor fi asigurate de consiliile județene, la solicitarea administrației terito-riale. Ele vor fi tipărite de Imprimeria Națională, pe formular tipizat, cu matcă, grafică cu elemente de securizare, finisate, în carnete de câte 100 de bucăți, cu copertă din hârtie offset, numerator cu 5 cifre, bandă tricoloră în dreapta sus și stema țării în stânga sus.

Certificatul de producător va fi valabil un an calendaristic și va fi eliberat, în baza unei taxe, la cererea producătorilor agricoli persoane fizice, care optează pentru desfășurarea unei activități economice.

Producătorii urmează să fie atestați profesional de către structuri asociative profesionale sau patronale (sindicale) din agricultură, precum și de către structuri teritoriale de consultanță agricolă. Acordarea certificatului de producător se face numai pe baza atestatului.

În vederea luării în evidență ca plătitori de taxe și impozite, prin atribuirea unui cod de identificare fiscală, cei ce dețin certificate de producător vor trebui să se înre-gistreze la administrația finanțelor publice.

Comercializarea en-gros a produselor de către producătorii agricoli persoane fizice înregistrate fiscal se va realiza în baza carnetului de comercializare eliberat de primărie (un fel de facturier). 

La orice livrare, o filă din carnet se înmânează cumpărătorului, al doilea exemplar se depune la primărie, iar al treilea exemplar se păstrează la carnet.

În piețe, indiferent că sunt administrate public sau privat, este obligatorie organizarea de spații de vânzare distincte care sunt rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli persoane fizice înregistrate fiscal. Acestea vor reprezenta minimum 20% din totalul spațiilor de vânzare existente.

Producătorii vor fi admiși în sectorul rezervat pe baza cardului de acces în piețe, însoțit de certificatul de producător și de fila din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol. Cardul va asigura evidența mărfii intrate și vândute în piață. 

Actul normativ prevede dotarea tuturor comercianților din piețe cu case de marcat electronice și obligativitatea emiterii de bonuri fiscale.

Capitolul de contravenții și sancțiuni este foarte bogat. Se prevăd amenzi de la 50 de lei până la 20.000 de lei. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2434 secunde