CE solicită României să pună în aplicare interdicția privind cuștile pentru găini ouătoare

302
Prin intermediul unei scrisori de punere în întârziere prin care solicită informații, Comisia Europeană invită Belgia, Bulgaria, Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Letonia, Ungaria, Țările de Jos, Polonia, Portugalia și România să ia măsuri pentru a remedia deficiențele în punerea în aplicare a legislației UE privind bunăstarea animalelor și, în special, să pună în aplicare interdicția privind cuștile "neîmbunătățite" pentru găini ouătoare care se aplică de la 1 ianuarie 2012, astfel cum se prevede în Directiva 1999/74/CE.

Decizia politică de a interzice cuștile "neîmbunătățite" a fost luată în 1999. Statele membre au avut la dispoziție doisprezece ani pentru a asigura o trecere fără dificultăți la noul sistem și pentru a pune în aplicare directiva. Cu toate acestea, până în prezent, în ciuda apelurilor repetate lansate de către Comisie, statele membre menționate mai sus nu s-au conformat în mod corespunzător legislației UE.

"Menționarea României ca țară pasibilă de declanșare a procedurii de infringement ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor privind respectarea art. 5 al Directivei 1999/74/CE, se datorează faptului că a fost luat în considerare situația transmisă în luna noiembrie 2011. În respectiva raportare, România a informat Comisia Europeană că estimează că există pe teritoriul național unități care vor mai caza găini ouătoare în cuști neîmbunătățite după data de 31 decembrie 2011", au explicat ieri reprezentanții Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1967 secunde