Ce spune Carpatair despre suspendarea temporară din sistemele IATA-BSP

83
1
Ce spune Carpatair despre suspendarea temporară din sistemele IATA-BSP - cespunecarpatair-1392826730.jpg

Articole de la același autor

Suspendarea temporară a participării Carapatair în sistemele IATA - BSP reprezintă o măsură disproporționată, asupra căreia administratorul judiciar a dispus deja măsurile necesare în vederea obligării IATA la menținerea participării Carpatair în toate sistemele, a anunțat operatorul aerian, potrivit Mediafax.


"Suspendarea înseamnă doar faptul că agențiile acreditate de IATA la vânzarea de bilete pe zboruri Carpatair nu pot folosi stocul de bilete Carpatair, în schimb, emiterea biletelor se poate face folosind stocul companiilor aeriene partenere Carpatair cum ar fi Hahnnair, Alitalia etc.", au răspuns oficialii operatorului aerian la solicitarea Mediafax.


Astfel, potrivit acestora, Capatair își continuă activitatea normală de zbor și vinde bilete de avion atât prin canalele proprii (online pe site-ul companiei), cât și prin intermediul agențiilor de turism acreditate IATA, folosind acordurile interline pe care le are cu companiile partenere.


"Toate biletele Carpatair care se emit de către agențiile de turism vor fi onorate în mod obișnuit de companie. Comunicarea defectuoasă făcută astăzi de către ANAT, prin care efectiv somează agențiile să oprească vânzarea biletelor de avion pe zborurile Carpatair reprezintă o acțiune iresponsabilă, capabilă să aducă prejudicii companiei noastre. Administratorul judiciar va lua act de această acțiune și va dispune măsurile legale ce se impun în astfel de situații", au mai spus sursele citate, pentru Mediafax.




Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
28 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4689 secunde