În ultimele două săptămâni

CEC Bank a dat 5.000 de credite agricultorilor

317
Portofoliul de credite al CEC Bank a crescut în ritm anual cu peste 12%, până la finalul lunii octombrie a acestui an, a declarat ieri Radu Ghețea, președintele băncii, fără să dea detalii despre valoarea acestuia.
"Avem rezultat pozitiv la zece luni, peste așteptările noastre. Avem o creștere deosebită a creditării IMM-urilor, +34% la zece luni, și pe segmentul administrației publice locale, de +62%", a spus Ghe-țea și a precizat că, în ce privește creditele neperformante, banca se află "sub nivelul pieței".
La finalul lui septembrie, CEC Bank avea un portofoliul de credite de 9,1 miliarde lei (2,2 miliarde euro), cu 11,8% mai mare decât la sfârșitul trimestrului III din 2008. Față de nivelul înregistrat la jumătatea acestui an, de 8,87 miliarde lei, soldul creditelor CEC Bank crescuse la final de septembrie cu aproximativ 2,6%. La sfârșitul anului trecut, CEC Bank avea un volum de credite de 8,14 miliarde lei.
"În ultimele două săptămâni am dat peste 5.000 de credite pentru agricultură. Este vorba de credite punte pentru subvenții în zootehnie, dar a căror valoare este foarte mică. De exemplu, dacă cineva are trei capre, vine și face un credit de 87 lei, ca să aibă cu ce hrăni animalele în perioada iernii", a explicat Ghețea, precizând, însă, că "în agricultură, clienții sunt foarte corecți".
Președintele băncii a adăugat că soldul depozitelor la finalul lunii octombrie a fost cu 23% mai mare decât în urmă cu un an și a precizat că se așteaptă ca CEC Bank să înregistreze profit și în 2009, în pofida crizei și a faptului că, în 2008, banca a avut un profit mai mare și ca urmare a vânzării celor 25% din acțiunile pe care le deținea la compania de asigurări Asiban.
Pentru primul semestru din acest an, CEC Bank a raportat un profit brut de 19 milioane lei (4,5 milioane euro), cu 40,6% mai mic decât în intervalul similar din 2008, ca urmare a creșterii cu aproape 51% a provizioanelor.
"De asemenea, am schimbat imaginea a 700 de unități bancare din cele 1.350 pe care le avem", a mai spus Ghețea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5042 secunde