Cel mai mare parc solar din România va fi deschis la Isaccea

256
Cel mai mare parc solar din România va fi deschis la Isaccea - fotovoltaic-1353588052.jpg
 Firma RaRa Parc, din Brașov, va pune în funcțiune la Isaccea, săptămâna viitoare, cel mai mare parc solar din România, cu o capacitate de 8,75 MW. Energia produsă de Centrala Fotovoltaică Isaccea va asigura consumul a 4.000 de gospodării.

Contractorul general al proiectului este compania germană Gehrlicher Solar.

Firma Ra-Ra Parc este deținută de trei persoane fizice - Emil Morariu (40% din părțile sociale), Doru Alin Plopeanu și Răzvan-Constantin Neamțu (fiecare cu 30%).

În România sunt instalate panouri fotovoltaice cu o putere cumulată de 13,1 MW, iar anul viitor ar urma să fie construite alte unități, de aproape 100 MW.
Unul dintre acestea, cu o putere instalată de 12 MW, va începe să producă în primele zile din 2013, în Mehedinți, în urma unei investiții de 16,5 milioane de euro.

Companiile investesc în energia produsă în panourile fotovoltaice atrase de sprijinul acordat de stat prin sistemul certificatelor vezi. Certificatele verzi sunt acordate gratuit producătorilor de energie regenerabilă, care le vând furnizorilor, obligați de legislație să le achiziționeze în cote anuale.

Astfel, producătorii de energie regenerabilă câștigă de două ori, prin vânzarea electricității și prin comercializarea certificatelor verzi. Costul de achiziție a certificatelor verzi este transferat de către furnizori în facturile emise clienților finali.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 22 Noiembrie 2012
Stire din Economie : Euro, încă o zi la 4,53 lei
Miercuri, 21 Noiembrie 2012
Stire din Economie : Euro, tot la 4,53 lei
Miercuri, 21 Noiembrie 2012
Stire din Economie : Dolarul american și-a revenit
Miercuri, 21 Noiembrie 2012
Stire din Economie : S-a deschis Tinimtex!
Pagina a fost generata in 1.8239 secunde